Secretarii de stat Traian Laurenţiu Hristea, Adrian Foghiş Andrei Novac au fost eliberaţi din funcţie, potrivit deciziilor publicate în Monitorul Oficial.
Helena-Omna Raicu a fost numită în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, potrivit unei decizii publicate marţi în Monitorul Oficial.
Aceasta a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului, fiind eliberată din această calitate printr-o altă decizie a premierului Marcel Ciolacu.
Totodată, Gyorgy Attila a fost numit marţi subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor. Acesta ocupa funcţia de secretar de stat în acelaşi minister.
Şi la Autoritatea Naţională de Protecţia Consumatorilor a fost numit un nou vicepreşedinte – Ionel Cristinel Obretin (PNL).
Au fost eliberaţi din funcţie, potrivit unor decizii publicate în Monitorul Oficial:
* Adrian Foghiş – secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii
* Andrei Novac – secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe
* Traian Laurenţiu Hristea – secretar de stat pentru afaceri globale şi strategii diplomatice în cadrul Ministerului Afacerilor Externe
* Simona Valentina Butacu – subsecretar de stat la Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi.
Mihaela Popescu a fost numită secretar general adjunct al Ministerului Economiei,
Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Stanciu Elena-Daniela a fost numită secretar general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, iar Gheorghe-Dănuț Bogdan a fost numit secretar general adjunct al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.