Update articol:

Scriitorul Salman Rushdie, atacat pe scenă în New York; Iranul oferise peste 3 milioane de dolari pentru uciderea sa – video

Salman Rushdie Salman Rushdie

Scriitorul Salman Rushdie a fost atacat vineri în timpul unui eveniment desfăşurat în statul american New York, informează Reuters, EFE şi AFP.

Salman Rushdie a fost atacat pe scenă, în timp ce participa la un eveniment din Chautauqua, o localitate din vestul statului New York, au relatat media locale.

Potrivit primelor informaţii, autorul britanic născut în India, ameninţat cu moartea timp de mai multe decenii pentru scrierile sale, ar fi fost înjunghiat.

În fotografiile şi imaginile video postate pe reţelele sociale, o persoană, identificată drept Rushdie, poate fi văzută primind îngrijiri pe scenă.

Contactată de AFP, citată de Agerpres, poliţia din Chautauqua, unde scriitorul urma să susţină o prelegere, a confirmat că o persoană a fost înjunghiată, fără a preciza în acest stadiu identitatea victimei.

Carl LeVan, un scriitor care a susţinut pe Twitter că a fost martor la atac, a spus că Rushdie a fost “înjunghiat de mai multe ori înainte ca atacatorul să fie imobilizat de agenţii de securitate”, notează EFE.

“Suntem profund îngrijoraţi de vestea că fostul preşedinte al PEN America, Salman Rushdie, a fost atacat astăzi, chiar înainte de a susţine o prelegere la Chautauqua Institution din New York. Condamnăm atacul şi îi dorim însănătoşire grabnică”, a declarat pe Twitter PEN International, o asociaţie a scriitorilor care apără libertatea de exprimare şi a presei.

“Ne confruntăm cu o situaţie de urgenţă. Nu putem oferi mai multe detalii în acest moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Chautauqua Institution, contactat de Reuters.

Rushdie, care de zeci de ani a trăit sub protecţia gărzilor de corp, locuieşte în oraşul New York de aproximativ două decenii şi urma să susţină o prelegere la Chautauqua Institution, un centru cultural din vestul statului New York.

Scriitorul britanic, care a câştigat Booker Prize cu “Midnight’s Children” (“Copiii din miez de noapte”), a devenit celebru cel mai probabil datorită romanului său “Satanic Verses” (“Versetele satanice”) din 1988.

Cartea  „Versetele satanice” a fost interzisă în Iran din 1988, deoarece mulți musulmani o consideră blasfemiatoare. Un an mai târziu, regretatul lider iranian Ayatollah Ruhollah Khomeini a emis o fatwa, sau edict, prin care cerea moartea lui Rushdie. De asemenea, a fost oferită o recompensă de circa 3 milioane de dolari pentru oricine îl va ucide pe Rushdie.

Guvernul iranian s-a distanțat mult timp de decretul lui Khomeini, dar sentimentul anti-Rushdie a persistat.

În 2012, o fundație religioasă iraniană semi-oficială a crescut recompensa pentru Rushdie de la 2,8 milioane de dolari la 3,3 milioane de dolari.

Rushdie a respins această amenințare la momentul respectiv, spunând că nu există „nicio dovadă” că oamenii ar fi interesați de recompensă.

 

 

BVB | Știri BVB

ANTIBIOTICE S.A. (ATB) (20/06/2025)

Antibiotice SA anunta finalizarea selectiei si desemnarii organelor de conducere

ALRO S.A. (ALR) (20/06/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)