Update articol:

SFATUL AVOCATULUI: TELEMUNCA

O situație din ce în ce mai prevalentă în contextul pandemic actual este implementarea de către angajatori a telemuncii pentru salariații lor. Din punct de vedere legal, condițiile de desfășurare a telemuncii sunt reglementate de Legea nr.81/2018, în completare cu dispozițiile Codului Muncii.

Pe scurt, ce presupune acest mod de prestare a muncii?

  1. Acordul de voință al părților – Fie la încheierea contractului de muncă, fie pe parcursul derulării acestuia, prin act adițional, angajatorul și salariatul vor lua decizia de comun acord, iar actul încheiat va preciza în mod expres faptul că salariatul lucrează în regim de telemuncă. Excepție: pe durata stării de alertă, angajatorii cu un număr mai mare de 50 de salariați sunt obligați să organizeze munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, acolo unde specificul activităţii permite.
  2. Locul desfășurării activității – Altul decât locul de muncă organizat de angajator, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Adică poți stabili să muncești chiar din confortul casei tale, într-o cafenea sau orice alt spațiu adecvat muncii pe care urmează să o prestezi. Echipamentul de muncă necesar poate fi asigurat de angajator sau pus la dispoziție chiar de către telesariat printr-un acord scris. Atenție: Telesariatul are obligația de a nu schimba condiţiile de securitate şi sănătate în muncă de la locurile în care desfăşoară activitatea de telemuncă.
  3. Drepturi și obligații în sarcina ambelor părți
  • Angajatorul are dreptul de a verifica în cadrul unui anumit program activitatea telesariatului, dar trebuie prevazută în mod expres modalitatea prin care se va efectua controlul. La fel de importantă este și implementarea unui sistem adecvat de contorizare și evidențiere a orelor de muncă prestate;
  • Transportul la şi de la locul desfăşurării activităţii de telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, dacă este cazul, revine în sarcina angajatorului. La fel, părțile vor stabili de comun acord condiţiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activităţii în regim de telemuncă (de ex: consumul de energie electrică);
  • În calitate de telesariat vei fi informat de angajator cu privire la dispoziţiile în materia protecţiei datelor cu caracter personal, inclusiv a responsabilităţilor din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pe care ești obligat să le respecți.

De reținut că, în esență, salariatul suportă condiții asemănătoare celor de la locul de muncă tradițional, în sensul că este obligat să își desfășoare activitatea astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională nici propria persoană, nici alte persoane, să respecte şi să asigure confidenţialitatea informaţiilor şi documentelor utilizate și să respecte indicațiile oferite de angajator cu privire la rețelele de internet/echipamentele folosite.

Ce se schimbă fundamental în această situație? Relațiile interumane, altădată consolidate și angrenate de factorul prezenței fizice într-un birou se află astăzi în permanentă schimbare. Acestea diferă în funcție de dimensiunea companiei, obiectul de activitate sau profilul angajatorului, iar din ce în ce mai mulți salariați aleg un program flexibil, mixt și își organizează activitatea binar – din telemuncă sau de la birou.

 

Autor: ANDREEA LAKATOS,  AVOCAT FONDATOR AL SOCIETĂȚII CIVILE DE AVOCATI LAKATOȘ ȘI JIRLOIANU

Notă: ANDREEA LAKATOS este un avocat specializat în consultanța de bussines, și negocieri. A  dobândit în timp acea abilitate de a determina clienții să contracteze cu partenerii lor de afaceri, uitându-se într-o oglindă, fie redactând pentru aceștia acele clauze contractuale care să respecte drepturile ambelor părți, întrucât fiind echitabile, cu greu vor ajunge să aibă consecințe potențial litigioase, fie determinându-i să negocieze, având la bază principiile echității. În cei 25 de ani de practică a dreptului, a învăţat ce înseamnă consultanţa în afaceri, să stăpânească un domeniu versatil, aşa cum este avocatura de bussines, să lucreze cu oameni ce doreau întotdeauna să facă afaceri sigure, pe o piaţă concurentială, în care de multe ori, interpretarea legislativă era extrem de restrictivă, astfel că, deciziile trebuiau luate în spiritul legii.

Arii de expertiză acoperite: Drept societar, Dreptul muncii, Piața de capital, Privatizări/achiziții publice, Protecția datelor cu caracter personal, Dreptul consumatorului.

EXPERIENȚĂ:

Din iulie 2006 – până în prezent Avocat asociat al SCA “Testa, Popa & Asociaţii” în prezent denumită societatea civila de avocaţi Lakatos şi Jirloianu;

Martie 2005 – iulie 2006 – Consilier Vicepreşedinte – Direcţia Privatizare – Autoritatea pentru valorificarea activelor statului

Februarie 2003 – martie 2005 – Consilier – Corpul de control al Guvernului (Cancelaria Primului Ministru)

Iulie 2002 – februarie 2003 – avocat titular la Cabinet individual de avocatură Popa Andreea

Decembrie 1997 – iulie 2002 – Avocat – Societatea de avocatură “Babiuc, Sulică şi Asociaţii” (Avocat asociat din ianuarie 2001)

Aprilie 1996 – decembrie 1997 – avocat colaborator la Cabinetul individual “Bucovicean & Bucovicean”

BVB | Știri BVB