Conducerea Simtel Team S.A. a semnat un contract de tip PPA (Power Purchase Agreement) cu GES Furnizare S.R.L („GES”) cu privire la parcul de la Giurgiu, estimat a fi finalizat în trimestrul 2 al acestui an. GES face parte din grupul Simtel, Compania deținând o participație de 62% în cadrul acesteia, și are ca obiect de activitate furnizarea energiei electrice.
Contractele de tip PPA reprezintă acorduri pe termen lung pentru furnizarea energiei electrice din surse regenerabile, având avantajul predictibilităţii costurilor, precum și a siguranței aprovizionării cu volumele necesare.
Contractul a fost încheiat pe o perioada de 10 ani, pe parcursul căreia Compania va livra către GES o cantitate totală de energie electrică de aproximativ 736 GWh, care va fi furnizată ulterior de către GES clienților finali din portofoliu. Parcul de la Giurgiu va alimenta necesarul de energie pentru clienții GES începând cu al doilea semestru al acestui an.
Compania ia în considerare încheierea de contracte de tip PPA pentru fiecare dintre parcurile fotovoltaice ce vor fi construite de către Companie, în funcție de specificul, capacitatea și dată de finalizare a fiecărui parc, urmând să se stabilească cu ce parteneri se vor încheia aceste contracte.