Update articol:

Sondaj PwC România: ANAF va depista și sancționa mai ușor contribuabilii incorecți datorită SAF-T, consideră majoritatea respondenților

Aproape 60% dintre companiile participante la un sondaj realizat de PwC România, în cadrul unui eveniment online, arată că principalele avantaje ale implementării SAF-T (Standard Audit File – Tax) pentru administrația fiscală vor fi identificarea corectă și sancționarea fermă a comportamentelor neconforme. De asemenea, 47% dintre respondenți se așteaptă ca perioada de derulare a inspecției fiscale să scadă, iar gradul de colectare a taxelor să crească.

Raportul SAF-T, fişierul standard de raportare, ar urma să fie implementat anul viitor, potrivit unui anunț recent al ANAF, fiind în prima etapă un program pilot pentru marii contribuabili. Ulterior, noul format de raportare ar trebui să devină obligatoriu pentru toate companiile înregistrate în scopuri de TVA. SAF-T reprezintă un set de raportări periodice de informații, într-un format predefinit, pe baza informațiilor din evidențele contribuabililor, din aria impozitelor directe și celor indirecte aplicabile la nivelul persoanelor juridice. Pentru că informația este standardizată, vor fi cerute aceleași date, în același format, care vor putea fi citite foarte ușor de către autoritatea fiscală. La ce trebuie, deci, să se aștepte companiile?

Potrivit sondajului PwC România, 76% dintre companii cred că timpul necesar conformării fiscale se va reduce, 34% se așteaptă la diminuarea potențialelor erori umane apărute în procesul de conformare fiscală și 23% la generalizarea rambursărilor de TVA cu control ulterior.

În ceea ce privește costurile, 90% dintre companii estimează că vor avea costuri adiționale cu adaptarea sistemului de contabilitate, 50% cu adaptarea altor sisteme IT și 29% costuri suplimentare cu resursa umană. Sondajul a fost realizat în rândul a 64 de companii din diverse domenii de activitate, și a inclus mai multe variante de răspuns pentru fiecare întrebare.

”Infrastructura ANAF nu este încă pregătită să facă față noilor provocări ceea ce îngreunează întregul proces de colectare a taxelor și generează riscuri de neîncasare. Această situație are un impact cu atât mai mare în contextul actual în care veniturile fiscale sunt volatile, costurile și cheltuielile din cauza crizei sanitare cresc. Din aceste motive, ne întrebăm ce se va întâmpla: vom vedea o creștere a taxelor sau o îmbunătățire a colectării și o reducere a evaziunii fiscale. Considerăm că răspunsul ar trebui să fie ameliorarea colectării taxelor existente, iar implementarea SAF-T, care ar urma să aibă loc anul viitor, ar fi o pârghie eficientă în această direcție”, spune Daniel Anghel, Partener și Liderul Departamentului de Servicii Fiscale și Juridice, PwC România.

SAF-T a fost deja implementat cu rezultate bune în colectare de mai multe state: Portugalia, Polonia, Lituania, Norvegia, Franța, Austria, Luxemburg și Spania.

Exemplele Poloniei și Lituaniei

SAF-T este un standard creat și promovat de OECD care lasă la latitudinea fiecărui stat modul de implementare și nivelul de detaliu al informațiilor ce vor fi transmise.

”Un exemplu de succes este cel al Poloniei care s-a bazat pe trei piloni: legislație modernă, administrare fiscală eficientă și o colaborare strânsă cu mediul de afaceri. După un lung șir de consultări, Polonia a implementat șapte structuri de date care trebuie transmise de către contribuabili pe format SAF-T: înregistrări contabile, extrase de cont, inventar, jurnale de TVA, facturi, contul de profit și pierdere din perspectivă fiscală și evidența veniturilor. Doar jurnalele de TVA trebuie depuse lunar, în timp ce celelalte sunt transmise doar la solicitarea expresă a autorităților fiscale. Obligația de conformare cu SAF-T le revine tuturor companiilor înregistrate în scopuri de TVA în Polonia”, a arătat Anca Macovei, Senior Tax Manager PwC România.

Spre deosebire de Polonia, în Lituania companiile trebuie să depună informațiile doar la cererea autorităților, iar băncile și celelalte companii care activează în sectorul serviciilor financiare nu trebuie sa raporteze prin SAF-T.

Pași de urmat înainte și după implementarea SAF-T

”SAF-T a fost conceput de OECD ca un standard minim de schimb de informații între autoritățile fiscale și contribuabili, oferind avantaje ambelor părți, în sensul în care se va ușura procesul de identificare a comportamentelor abuzive și va crește rapiditatea derulării inspecțiilor fiscale. Chiar dacă nu știm care va fi decizia ANAF privind modul de implementare a SAF-T, sunt câteva lucruri pe care companiile le pot face înainte, având ca exemplu ce s-a întâmplat în celelalte state. Fiind vorba despre o soluție informatică, trebuie văzut în primul rând ce date se găsesc în acest moment în sistemele informatice (ex. ERP), pentru a putea acționa în momentul în care standardul românesc al SAF-T va fi publicat. Un ghid în acest sens poate fi schema de date a OECD”, a spus Bogdan Matei, Tax Manager PwC România.

Astfel înainte de implementarea SAF-T este necesar să identificați acele sisteme din care provin datele originale, dacă în timpul procesului de pregătire a declarațiilor fiscale utilizați date agregate, să identificați rapoarte sau extrase de date din aceste sisteme sau baze de date, de la care puteți obține datele necesare și să verificați politicile contabile, precum și să cunoașteți bine sistemele care vă generează registrele contabile.

Puncte forte și puncte slabe ale SAF-T

Punctele slabe ale implementării SAF-T sunt costurile inițiale mari de implementare pentru contribuabili și pentru administrația fiscală și schimbarea legislației.

Punctele forte vizează eficientizarea inspecțiilor fiscale, uniformizarea abordării în cadrul inspecțiilor fiscale, minimizarea erorilor umane la nivel de date.

Obstacole pot fi analiza ineficientă sau raportări eronate dacă structura SAF-T este neclară, în timp ce oportunitățile sunt creșterea colectării taxelor, transmiterea facilă a datelor, generalizarea rambursărilor TVA cu control ulterior, conformarea mai ușoară, proceduri transparente care să elimine inechitățile, competiția loială în rândul contribuabililor.

Sondajul și declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului online PwC România, „SAF-T, noul mod de raportare către ANAF din 2021. Cum ar trebui să funcționeze, ce beneficii are și cum ne pregătim?”, la care au participat 120 de companii.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/11/2020)

Comunicat referitor la comentarii media

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (27/11/2020)

Autorizatie ASF - Modificare act constitutiv

ELECTROARGES SA (ELGS) (27/11/2020)

Prelungire mandat reprezentant permanent Benjamins United SRL