- ” Tranzacțiile au început într-un mediu complet informatizat și automatizat”
- ”La început, brokerii percepeau un comision maxim de 8%”
- “Unul din membrii Consiliului Bursei a spus să scoatem calculatorul din priză, când BET a scăzut 13% într-o zi, la criza din Asia“
- Momentul crizei din 2008, greu de înțeles pentru manageri: bursa era în scădere, în timp ce performanța companiilor listate era una bună
- ”M-am consultat cu guvernatorul BNR, când am suspendat tranzacționarea, la criza din 2008”
- ”Dacă e să privim strict sub aspectul lichidității, evoluțiile nu sunt spectaculoase”
Anul 2025 marchează 30 de ani de la redeschiderea Bursei de Valori București (BVB).
Instituția Bursei de Valori a fost restabilită în anul 1995, iar pe 20 noiembrie au fost realizate primele tranzacții. În prima ședință au fost realizate 45 de tranzacții, cu volum total de 905 acțiuni care au aparținut unui număr de 6 companii listate.
Prezentăm, astăzi, un interviu în EXCLUSIVITATE cu domnul Stere Farmache, primul director general al Bursei de Valori București.
***
După reînființarea Bursei, ați fost primul director general al BVB. Care sunt amintirile de atunci? Cum a fost la reînființare?
Stere Farmache: Bursa a fost constituită ca o instituție de interes public, care avea în spate o asociație a brokerilor, care erau înregistrați la CNVM (Comisia Națională pentru Valori Mobiliare) la acea dată. La început, au fost 24 de brokeri, care și-au numit 9 membri în Consiliul Bursei.
Strict legal, bursa s-a înființat odată cu numirea directorului general. Așa spunea legea la vremea respectivă. Bursa a căpătat personalitate juridică la data numirii directorului general, 10 mai 1995.
După aceea, au fost două etape în care Bursa și-a început activitatea. A fost faza inaugurală, când, pe 23 iunie, s-a marcat acest moment de deschidere a Bursei la Banca Națională, iar Bursa a devenit operațională pe 20 noiembrie 1995. Mulți observatori, după inaugurarea bursei, se așteptau să începem tranzacțiile. Nu a fost așa, pentru că nu aveam societățile listate la bursă. Acestea au pregatit listarea în perioada iunie – noiembrie 1995.
Cum a fost cu sistemele de tranzacționare? Era know–how în perioada aceea?
Stere Farmache: Inițial, a fost un nucleu la Banca Națională, care și-a început activitatea în 1993, pe de o parte, și un alt nucleu la Ministerul Finanțelor, care s-a constituit în cadrul unei direcții generale a Ministerului Finanțelor. Se chema Agenția Națională pentru Titluri de Valoare (ANTV), al cărei director general am fost din 1992. Partea de reglementare operațiuni bursiere a fost la Ministerul Finanțelor și partea de implementare efectivă a sistemelor, la Banca Națională. Pregătirile au început cu doi, trei ani înainte.
A fost un acord cu Banca Mondială, prin IFC, care a finanțat acest proiect de dezvoltare a bursei. Din 1992 până în 1995, am beneficiat de programe de pregătire, în special în Canada, pentru că asistența a fost asigurată, atât pentru partea de reglementare a Agenției(ANTV), care a fost embrionul CNVM, cât și pe partea de operațiuni bursiere, de Canada, de Comisia Valorilor Mobiliare din Montreal și de Bursa din Alberta. A fost un grant care a finanțat acești consultanții canadieni . Sistemul de tranzacționare compensare-decontare și registru, pentru că la început a fost totul sub aceeași umbrelă, a fost asigurat de EFA Software – o firmă canadiană care a dezvoltat și sistemul la bursa din Alberta și, ulterior, la bursa din Ljubljana. S-a considerat că este un sistem potrivit pentru România. Au fost programe de pregătire la care am participat eu personal, dar bineînțeles, și colegii, inclusiv programe USAID, care acum a devenit celebră.
Cam câte persoane au lucrat la acest proiect înainte și cam câți angajați avea Bursa când a fost înființată?
Stere Farmache: Am fost în jur de 17-18 persoane, la început, iar bursa avea 23-24 de angajați, în 1995. Ulterior, operațiunile s-au dezvoltat și a trebuit să fie susținute de un număr adecvat de persoane. BNR a sprijinit înființarea Bursei, a pus la dispoziție infrastructura necesară, mobilier, echipamente,calculatoare și ne-a găzduit în sediu, în actuala sală Kirițescu, din 1995 până în 2003.
Domnul guvernator anunțase că, la vremea respectivă, a sprijinit bursa, cu investiții de 7 miliarde de lei, înainte de la denominare. Aceste sume au constat în echipamente, mobilier, chiar și calculatorul central – un IBM 400 – a fost asigurat de Banca Națională și noi, de fapt, aveam o partiție din acest calculator. O altă parte lucra pentru BNR.
Ulterior însă, s-a dovedit că acest ajutor a trebuit să fie rambursat BNR, pentru că a venit Curtea de Conturi și a spus că Bursa era o instituție independentă. Lucru pe care l-am făcut, ne-am achitat toate obligațiile către BNR, după anul 2000.
Mai trebuie menționat că Bursa a beneficiat de o finanțare de 300 de mii de dolari de la bugetul statului, un împrumut fără dobândă, pe care l-am rambursat în 5 ani, pe măsură ce Bursa a început să genereze venituri. S-a pus în discuție, la momentul înființării Bursei, când s-a aprobat legea, chiar alocarea unui spațiu – fostul sediu al Bursei, care este actuala clădire a Camerei de Comerț și Industrie, de pe strada Doamnei, vizavi de BNR.
A fost o propunere din partea unor parlamentari, dar nu s-a concretizat. Dacă se insista atunci, Bursa ar fi putut să primească, chiar și în administrare, acel sediu istoric al Bursei.
Ați spus că au fost la început 24 de brokeri. Cum erau ei atunci?
Stere Farmache: Pe unii brokeri îi cunoșteam, pentru că, încă din perioada în care s-a înființat Agenția Națională a Titlurilor de Valoare, undeva în septembrie 94, o parte din brokeri au fost autorizați de agenție, ca să poată să opereze intermedieri. O parte dintre ei erau autorizați, iar cei mai mulți s-au autorizat la CNVM. Ulterior au primit dreptul de a opera în bursă și, în această capacitate, au construit Asociația Bursei, au avut un statut al Asociației Bursei, elaborat potrivit legii, și bineînțeles că trebuiau să respecte regulile minime la acea dată, care, după părerea mea, erau mult mai evoluate decât nivelul pieței, care era zero.
Cum se făceau tranzacțiile?
Stere Farmache: Tranzacțiile au început într-un mediu complet informatizat și automatizat. Brokerii veneau la Bursa de Valori, unde prevăzusem un spațiu – așa-zis trading floor; în mijlocul sălii, erau dispuse 24 de de computere care erau conectate la computerul central IBM 400. In spatele ringului de tranzactionare erau niște căsuțe poștale, pentru fiecare broker. La sfârșitul ședinței de tranzacționare, bursa imprima rapoartele de tranzacționare, pe care le punea în aceste căsuțe, prin spatele căsuțelor, și brokerii se duceau cu cheie și își lua fiecare raportul și confirmau rapoartele de tranzacționare, după care bursa valida tranzacțiile din acea zi. La început, au fost două sesiuni de tranzacționare pe săptămână, din ‘95 până la începutul anului ‘97. Brokerii aveau timp să-și anunțe clienții, să își pregătească ordinele de vanzare cumparare. Foarte rar, primeau ordine prin telefon. De regulă, veneau cu ordinele de acasă, executau tranzacții, bursa imprima rapoartele de tranzacționare, valida tranzacțiile și le publica. Îmi amintesc că atunci am conceput raportul de tranzacționare care devenea public, un raport care, în bună măsură, este valabil și astăzi.
Care ar fi momentele de transformare ale BVB?
Stere Farmache: În istoria bursei, trebuie să punctăm procesele de transformare. A început ca o instituție publică, în care salariații Bursei aveau cumva statut de funcționari publici. Cel puțin sistemul de salarizare era unul similar. De exemplu, directorul bursei era asimilat funcției de ministru. Acest lucru a fost o barieră, pentru că, având acest statut, aveam anumite constrângeri atât pentru organizație, în procesul de achiziție, de desfășurare a activității, dar și în sistemul de salarizare, pentru că salariații trebuiau să fie remunerați la un anumit nivel, deși acum ar fi unul convenabil. Ulterior, Bursa, din instituție publică, s-a numit instituție de utilitate publică, ceea ce era cu totul altceva, în sensul că prestam un serviciu pentru publicul larg și a fost o relaxare, să spunem, a rigorilor. Apoi bursa s-a transformat in societate pe actiuni, după care a avut loc procesul de fuziune cu piața Rasdaq, în 2005. Cred că este unul din momentele importante ale Bursei și aici meritul acestor transformări îl au și membrii din conducerea Bursei la acel moment, Sergiu Oprescu, Siminel Andrei, care au depus eforturi pentru acest proces de transformare, pentru că într-o primă fază, deși apăruse legea, procesul se blocase.
Un lucru chiar meritoriu pentru Bursă este acela că și-a dezvoltat propriul sistem de tranzacționare, inclusiv compensare-decontare. Deci, Bursa, a dezvoltat competențele necesare care i-au permis sa creeze o infrastructura informatica performanta ce a generat cresterea semnificativa a activelor bursei.Ulterior parte a infrastructurii bursiere a contribuit și la crearea Depozitarului Central. A fost o contribuție și cash, și în natură( adicainfrastructura posttranzactionare, sistemul de compensare –decontare –registru. In perioada imediat urmatoare Bursa a infiintat Fondul de Compensare a Investițiilor prin contributia de peste 60% la capitalul social. Deci bursa a avut un rol important în faza de creare a infrastructurii esentiale a pietei bursiere. A început ca o instituție, având totul sub aceeași umbrelă, după care s-a creat această infrastructură și au fost momente importante care trebuie menționate în evoluția bursei. Nu mai vorbesc de competiția dintre bursă și Rasdaq. Când s-a înființat Rasdaq, bursa s-a simțit cumva lăsată de izbeliște, pentru că foarte mulți au dezertat și s-au dus spre piața Rasdaq, unde, să spunem, câștigurile erau mai ușoare.
A fost și competiția cu Bursa de la Sibiu și, la un moment dat, am încercat o fuziune care nu a mers. Cred că, dacă se făcea în acel moment, altfel ar fi stat situația acum. Dacă Bursa ar fi avut și partea de derivate, inclusiv contrapartea centrală, atunci această piață a derivatelor ar fi căpătat substanță și un contur mult mai clar și cred că ar fi fost mult mai ușor să se păstreze această piață, să se transforme CCP-ul într-o instituție după noile rigori ale Comisiei Europene, ale directivelor europene. Din păcate, lucrul acesta nu s-a întâmplat. S-au întâmplat multe alte lucruri bune, dar cred că ar fi fost binevenită o fuziune cu Sibiul , pentru că, la acea vreme, Sibiul era deja o piață care genera valori de tranzactionare interesante pentru acea perioadă.
Care sunt cele mai frumoase momente din mandatele de director general pe care vi le amintiți?
Stere Farmache: Cred că momentele frumoase sau pe care mi le amintesc cu plăcere sunt acelea în care Bursa căpăta vizibilitate de la o zi la alta. Când am avut listări importante pentru bursă. Mă gândesc aici la listarea Dacia Pitești, Azomureș, Oltchim, Transgaz, Transelectrica, Banca Transilvania care cocheta initial cu piata Rasdaq. Marea majoritate era reprezentata de societăți care ieșiseră din procesul de privatizare în masă și exista un interes major pentru ele. Brokerii colectau de la clienți acțiunile, le introduceau în piață. Aveau și comisioane până la 8%. Se creaseră structuri de colectare a acestor ordine, bineînțeles cu semnătura clientului, acționarului. Deci acționarii mandatau brokerii să introducă aceste ordine în piață, brokerii erau interesați, pentru că erau bine remunerați. Comisionul maxim era de 8%.
Aș spune că, atunci când am redactat primele regulamente, nu am propus un comision mare. Ne-am orientat după comisioanele practicate de alte piețe mature ajustat la marjele practicate in Romania și am pus un comision de 3%. Bineînțeles că brokerii au sărit în sus, au zis că mor de foame cu 3%. Au cerut 10%, la consultări. Și s-a ajuns la maxim 8%. La început, bineînțeles că au încasat acest comision, după care, pe măsură ce piața s-a maturizat, comisioanele au coborât și acum avem comisioane corecte .
Dar când v-a fost cel mai greu?
Stere Farmache: Momentele mai critice au fost cele legate de crizele financiare.
Primul moment a fost criza din Asia, la sfârșitul anului ‘97. La începutul anului 97, am trecut de la ședințe două zile pe săptămână la cinci, cu tranzacționare în fiecare zi și, undeva în octombrie, a fost criza din Asia. Bineînțeles că și Bursa de la București, deși era într-un stadiu incipient de dezvoltare, a fost afectată, ceea ce înseamnă că era conectată la piețele internaționale. Indicele bursier BET a scăzut atunci cu aprox.13%. Era pentru prima dată când ne confruntam cu o scădere atât de de abruptă.
Nici regulile nu erau atât de clare și de bine definite cum să procedezi într-o astfel de situație. Existau niște reguli că, în cazul unor fluctuatii semnificative ale indicilor bursieri, se convoacă Consiliul Bursei care decide, lucru pe care l-am și făcut. Însă nu avem o precizie maximă și foarte bine procedurat totul. Am convocat Consiliul Bursei și am suspendat ședința de tranzacționare. Bursa din New York scăzuse atunci chiar foarte, foarte mult. Mai în glumă spus, unul din membrii Consiliului a spus să scoatem calculatorul din priză . Bineînțeles că nu am procedat așa. Acela a fost primul moment când Bursa a trebuit să facă față unei situații de criză.
S-au revoltat clienții?
Stere Farmache: Nu. Bineînțeles că presa a reflectat, fiecare în funcție de experiența bursieră, în felul său. Dar nu, n-am avut plângeri, nu era nici un număr mare de companii și nici de clienți. Însă s-a resimțit.
Ulterior, în ’98, a fost criza din Rusia și, deși România nu avea legături economice, financiare cu piața rusească, la acea vreme, a fost percepută de investitorii straini ,foarte prezenti la Bursa, ca o țară apropiată geografic –evident dar si economic fata de Rusia. Și am văzut, în ‘98, o reticență mare a investitorilor străini, care s-a reflectat și în volumul si valoarea tranzacțiilor, după ce, în ‘97, am avut o creștere fulminantă a bursei, alimentată și de promisiunile guvernului din acel moment, în care mulți au crezut, că vor face 100 de privatizări pe săptămână.
Cam de când au început să apară investitori străini?
Stere Farmache: Îmi amintesc, în ‘96 și ‘97, au fost la București două conferințe mari, două forumuri ale investitorilor, unul făcut de Euromoney și celălalt de Euroforum, în care am văzut foarte, foarte mulți investitori și un interes foarte mare. Nu exagerez cu nimic, nu am mai văzut în România, în anii următori și pana în ziua de azi, la o conferință, atât de mulți investitori interesați de România. Bineînțeles că era și impactul pe care România l-a avut datorită planului de reforme și de privatizare anuntat de autoritati dar și de înființarea Bursei. Îmi amintesc perfect că sala era plină, plină, era un interes extraordinar. Au fost două conferințe, la care au participat președinții din acea perioadă, mai întâi Ion Iliescu, după aceea Emil Constantinescu. Lucrul acesta s-a văzut imediat în piață, în ‘97, când Bursa a început să evolueze și să genereze valori de tranzactionare din ce în ce mai mari.
Revenind la situațiile mai critice, în 2008, au apărut la noi semnele crizei financiare globale, care se declanșase din 2007. Primul spike pe bursa noastră a fost în 2007, când volumele și valoarea tranzacțiilor erau foarte mari. Îmi amintesc că, în acea vară, erau zile întregi cu 40-60 de milioane de euro pe zi, iar bursa căpătase consistență. De fapt, a fost și anul cu media de tranzacționare cea mai mare, cu 21,5 milioane de euro pe zi. Eram împreună și cu piața Rasdaq, adică făcusem fuziunea. Și a apărut prima turbulență, sesizată de foarte puțini pe bursă, când într-o zi am avut, pe neașteptate, o scădere de prețuri, după care a fost o revenire dar entuziasmul a inceput sa dispara incet, incet. Asta s-a întâmplat undeva în luna august. Dar, ca să mă exprim mai plastic, în acea vară, bursa duduia. Iar spre sfârșitul anului, semnele de scadere au devenit mai evidente, urmând ca, în 2008, bursa să înregistreze scăderi atât la nivelul valorii tranzacțiilor, cât și al prețurilor. Îmi amintesc că anul 2007, fiind un an plin de entuziasm atât pentru investori, dar și pentru companii, erau cel puțin 10 companii care aveau planuri de listare pentru 2008. Mai întâi, au pus aceste aceste inițiative în stand by, după care efectele crizei au fost evidente și cei mai mulți au renunțat. 2008 a fost anul care a marcat cu adevărat scăderea tranzacțiilor. Bursa era într-o situație delicată și greu de explicat, greu de înțeles pentru managerii companiilor listate, pentru că efectul crizei nu se propagase încă la nivelul microeconomic al companiilor în România. Îmi amintesc că am făcut o conferință , după primul trimestru 2008, în care bursa era în scădere, în timp ce performanța companiilor listate era una bună, era în linie cu așteptările investitorilor. Și atunci, bineînțeles, managerii companiilor, care nu aveau niște explicații foarte clare, întrebau ce se întâmplă, ce bursă e asta. Ei bine, bursa dă semnalul înaintea tuturor, lucru care până la urmă a devenit evident. Criza s-a propagat în final și la nivelul companiilor și, în momentul acela, scăderile au fost de înțeles și au fost și mai accentuate. Îmi amintesc că a trebuit să suspendăm tranzacțiile, regulile de data aceasta erau mult mai clare. Bursa scăzuse, indicele depășise pragul prevăzut în regulamente și a trebuit să suspendăm bursa, după consultarea brokerilor. Cei mai mulți brokeri au fost de acord, dar au fost și brokeri care au spus că nu trebuie suspendată.
Mediul economic era foarte, foarte tensionat, la nivelul instituțiilor financiare, nu mai vorbim de cele bancare. Am simțit nevoia, dincolo de consultarea brokerilor, să mă consult și cu alte persoane din piață și îmi amintesc că l-am sunat pe domnul guvernator Isărescu. I-am explicat că suntem înainte de a decide suspendarea, i-am spus că avem regulamentul și că trebuie să suspendăm tranzacțiile și am vrut să-l previn. A spus “Da”. Decizia era a noastră, dar am vrut să am o consultare. Era pentru a doua oară când suspendam tranzacțiile, dar prima dată impactul fusese mult mai mic. Bursa abia începuse, la prima criză din Asia. De data aceasta, impactul a fost mult mai mare, erau portofolii mai mari în mâinile investitorilor și suspendarea bursei a fost un semnal și pentru economie că, într-adevăr, avem de a face cu o criză care, iată, s-a reflectat în bursă, care este barometrul economiei. Asta a fost, am suspendat tranzacționarea, dar lucrurile nu se calmaseră pe plan internațional. În timp ce, a doua zi, mă îndreptam spre bursă, citeam și ascultam informațiile despre piețele internaționale și am văzut că bursa din Tokio înregistrase, de asemenea, scăderi mari ale indicilor bursieri. Mă așteptăm ca, în România, să fie același lucru. Suspendarea fusese decisă pentru ziua anterioară și rămânea de văzut ce se întâmplă în ziua când trebuia să dăm drumul la tranzacții. Ideea de a ține bursa suspendată îmi displăcea pentru că nu era toată lumea mulțumită. Ideea de a da drumul era chiar riscantă. Era decizia directorului general. Eram suveran pe această decizie. Aveam în regulamentele Bursei, inspirate din alte reglementari bursiere ale piețelor mai dezvoltate, prevederea că directorul general poate să decidă asupra funcționării piețelor bursiere, și pe simboluri, și pe piețe. Și când mă refer la piețe, mă refer la cele două piețe – predeschiderea și piața continuă, ceea ce însemna că poți să folosești o singură metodă de descoperire a prețului, care era single price auction, adică acea piață de deschidere, sau poți să folosești numai piața continuă. La noi, era o combinație între cele două. Era o predeschidere de o jumătate de oră, în care prețul se descoperea prin metoda single price auction, după care treceam în piața continuă. Atunci am decis că este potrivit să nu suspendăm tranzacțiile, bursa să fie deschisă, ceea ce era un semnal pozitiv, dar deschiderea se făcea la 9.30 și toată ziua brokerii puteau să introducă ordine, să le modifice, iar prețul și tranzacțiile se realizau la sfârșitul zilei, la 16.30, ceea ce însemna, pe de o parte, că nu ai tranzacțiile suspendate, brokerii nu erau captivi și nici investitorii, puteau să se retragă la sfârșitul zilei, puteau să execute niște tranzacții, să facă exit sau să cumpere acțiuni, dacă prețul le plăcea. Am adoptat această decizie, care a fost una înțeleaptă și potrivită pentru acel moment al pieței.
Vă mai amintiți cum s-a încheiat ziua?
Stere Farmache: S-a încheiat tot cu o scădere, dar nu a fost atât de abruptă, nu am mai atins limitele care impuneau o nouă suspendare a tranzacțiilor, și pentru motivul că, de la începutul ședinței, când exista o nervozitate foarte mare, pe piețele internaționale, s-a înregistrat cumva o acalmie, care a fost transmisă și investitorilor din România. Scăderea a fost importantă, undeva de 6 -7%, dar tranzacțiile s-au așezat în decursul mai multor ore și s-a redus emoția, care este inevitabilă atunci când ai o piață continuă și când vezi că prețurile coboară abrupt.
Brokerii au avut timp să reflecteze, de la 9.30, la 16.30, până la urmă tranzacțiile s-au încheiat și prețul la care se făceau tranzacții era prețul care rezulta din toate ordinele care erau în sistem, acolo unde volumul era cel mai mare. A fost o decizie bună, după care lucrurile au intrat într-un făgaș normal, tot pe o zonă de scădere, dar scăderi mai normale și, să spunem, digerabile pentru acea perioadă. Cam astea au fost momentele de criză. Îmi amintesc că, în rândul colegilor, erau opinii diferite. M-am consultat întotdeauna, părerile erau împărțite. Le-am mulțumit pentru opinii, dar decizia trebuia să o iau singur. Dar, pentru asta, bursa e frumoasă.
Ați fost director general la BVB până în 2008.
Stere Farmache. Până în ianuarie 2009. Am cumulat și funcția de președinte din 2007 până în ianuarie 2009. Iar din 2009 până în 2012 am fost doar președinte, după aceea membru în Consiliul de Administrație până în 2016.
În perioada aceasta, după ce nu ați mai fost executiv, cum ați văzut evoluția BVB?
Stere Farmache: Au fost două perioade, chiar dacă nu am fost executiv, am fost în Consiliul Bursei. Cât am fost președintele Bursei, bineînțeles că aveam o responsabilitate mare față de evoluția Bursei, dar nemaifiind implicat în operațiunile și în administrarea de zi cu zi. În această perioadă, mi-a plăcut să păstrez acest Chinese wall între operațiuni și lidership strategic. Așa am fost învățat și asta am și transmis succesorului meu. După care am fost simplu membru.
Atunci a venit Valentin Ionescu director general.
Stere Farmache: Da, atunci, i-am spus să facă ceea ce crede, nu mă implic în operațiuni. După aceea, bineînțeles că, în perioada când am fost membru al Consiliul Bursei, până în 2016, am avut un mandat de patru ani, atunci l-am avut director pe Ludwik Sobolewski. Bursa și-a continuat parcursul.
Sunt de părere că, în managementul Bursei, fiecare și-a adus contribuția lui. Am susținut anumite inițiative ale lui Sobolewski. El a venit și de pe poziția unui director al celei mai mari burse din Europa Centrală și de Est. A avut o poziționare pozitivă pentru bursă, a crescut vizibilitatea bursei, a avut contacte cu investitorii instituționali care au venit la bursă, a creat o atmosferă pozitivă pentru listarea companiilor private.
Însă așteptările din partea pieței au fost mai mari. Îmi aduc aminte că, în momentul când a venit, erau tranzacții de două-trei milioane pe zi și a persiflat cumva această situație. Însă, în timpul mandatului, au fost multe zile cu volume foarte, foarte mici. Părerea mea este că Bursa i-a dăruit mai mult decât a generat el pentru pentru bursă, fără să minimizez aportul său. Adrian Tănase este un manager din generația tânără, vine din industria fondurilor de pensii. Cred că a conectat mai bine bursa la investitorii instituționali venind din această zonă și având relații profesionale cu manageri din industrie. Investitorii instituționali au devenit mult mai apropiați de bursă și mai dornici să participe la dezvoltarea bursei.
Fiecare a avut contribuția lui, însă, până la urmă, gradul de evoluție a bursei se măsoară printr-un indicator foarte simplu – lichiditatea. Bineînțeles că, în afară de lichiditate, vorbim de capitalizare, vorbim de număr de companii listate, vorbim de guvernanța corporativă, vorbim de sisteme de tranzacționare, de mecanisme de descoperire a prețului. Însă lichiditatea le înglobează pe toate. Dacă e să privim strict sub aspectul lichidității, evoluțiile nu sunt spectaculoase. Da, bursa a devenit mai vizibilă, a căpătat o credibilitate bună, mai mult decât rezonabilă în România. Este un partener credibil. Până la urmă, investitorii se uită și la lichiditate. Investitorii locali si internationali pa randamente dar si la usurinta cu care pot sa faca exit fara sa afecteze miscarea preturilor. Conceptul de lichiditate înseamnă să poți să faci exit fără să influențezi prețul. Cred că Bursa a pus în mișcare acest acest motor care înseamnă sursă de finanțare pentru companii. Am văzut companii, în ultima perioadă, care au venit spre bursă prin emisiuni de acțiuni, obligațiuni,etc.Finantarea prin bursaa incaput sa devina vizibila si utilizata de companii.
Cât ați fost dumneavoastră la conducere, ați avut oferte de preluare de la alte burse străine?
Stere Farmache: A fost o propunere a Bursei din Milano. Președintele Bursei a și fost în România, am fost și eu la la Milano. Îl chema Massimo Capuano și, la sfârșitul întâlnirii, mi-a spus: “Stere, am vrea să luăm 5% din Bursa din București”. La acea vreme, Bursa din Milano nu intrase în atenția Bursei din Londra și nu făcea parte din acest grup. Dar, atunci, transferul acțiunilor se făcea cu acordul Consiliului de administrație. La transformarea în societate pe acțiuni, toți brokerii care erau membrii bursei la acea dată au primit acțiuni la bursă, a fost împărțit capitalul la numărul de brokeri. Au fost acțiuni care s-au concentrat în acea perioadă, însă nu era o mișcare liberă. Atunci Bursa era pe val, era în 2007, și unii visau la o capitalizare de un miliard. Cred că nivelul de entuziasm era mult peste realitatea zilei.
Au mai fost tatonări din partea Bursei din Viena. Nu au fost oferte concrete, dar acolo am colaborat pe partea de vânzare de date. Dar, pe de altă parte, și noi am am avut intenții de consolidare, am participat la licitația pentru Bursa din Slovenia. A fost un proiect atunci pentru a achiziționa acțiuni la Bursa din Slovenia. Din fericire, aș spune, nu ne-am calificat. S-a calificat Bursa din Viena, dar nu a fost o achiziție fericită.
Cum vedeți viitorul?
Stere Farmache: Bursa a trecut de perioada copilăriei, n-a atins încă acea maturitate și acea masă critică, care să-i dea o stabilitate și să devină o instituție care poate să furnizeze cu usurinta capital pentru finanțări pentru companii și nici o instituție care să devină populară pentru investitori. Dar este pe acest drum. Nu cred că bursa va face pași înapoi. Bursa este populată în clipa de față cu investitori instituționali români și străini, unii de de calibru. Și cred că are, în continuare, șanse de de maturizare. Nu trebuie însă nici să exagerăm, pentru că o bursă, oricât de performantă ar fi, nu poate să depășească nivelul de de dezvoltare al unei țări, adică comparații ale Bursei de la București cu Bursa din Londra sau alta, n-au niciun fel de sens.
***
Financial Intelligence celebrează – 30 de ani de la redeschiderea BVB
| Știri BVB