Update articol:

SUA şi UE discută un acord comercial (Trump)

SUA şi UE discută un acord comercial (Trump)
 - poza 1 Sursa foto: twitter.com/WhiteHouse

Preşedintele american Donald Trump a indicat marţi că poartă discuţii pentru un ”acord comercial” cu Uniunea Europeană, în marja unei întâlniri bilaterale la Forumul Economic de la Davos cu şefa executivului european, Ursula von der Leyen, transmite AFP, potrivit Agerpres.

”Vom discuta un acord comercial bun” cu europenii, le-a declarat Trump jurnaliştilor, remarcând că a auzit despre preşedinta Comisiei Europene că este ”dură în negocieri”.

În ce o priveşte, Ursula von der Leyen s-a declarat ‘convinsă’ că va putea stabili cu autorităţile americane ‘o agendă pozitivă referitoare la comerţ, precum şi la tehnologie, energie şi alte subiecte”.

Statele Unite au încheiat recent cu armistiţiu comercial cu China, însă relaţiile în materie cu UE rămân reci.

Washingtonul şi Parisul au conveni totuşi marţi să evite orice ”escaladare” a conflictului care le opune în privinţa deciziei Franţei de a taxa marii giganţi din domeniul tehnologiei de vârf, printre care cei americani.

SUA ameninţaseră că vor replica cu suprataxe vamale, susceptibile să angreneze toată Uniunea Europeană în conflict.

BVB | Știri BVB
S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (04/09/2026)

Semnare Memorandum de intelegere extindere Coridor Vertical

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (04/09/2026)

Litigiu conflict de munca

Electro-Alfa International S.A. (EAI) (04/09/2026)

Renuntare la pozitia de membru in cadrul Consiliului de Administratie

NOVERE CAPITAL (NC) (04/09/2026)

Eliberarea Certificatului de Inregistrare a Instrumentelor Financiare

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (04/09/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor