Una dintre cele mai mari provocări din ultimii 50-60 de ani pentru sistemul bancar la nivel global vine de la fintech-uri, a spus Tolga BANYOCU, Director General Adjunct, Aria Soluţii Clienți, Garanti BBVA România, la Banking Forum, organizat de Financial Intelligence, pe 14 octombrie.
El a spus: “Pentru prima dată, paradigma se schimbă dramatic și rolul băncilor este pus la îndoială, în toată lumea. Am plecat de la rolul de intermediar între cei care aveau bani și cei care aveau nevoie de finanțare, iar, în prezent, suntem provocați de faptul că trebuie să fim în viața de zi cu zi a clienților de retail, a companiilor și nu mă refer doar la plăți, ci și la activități zilnice, contabilitate, managementul resurselor umane și așa mai departe.”
Observăm similarități cu industria auto, în acest moment, a mai spus reprezentantul Garanti BBVA: “Dacă ne uităm la industria auto, putem vedea provocări similare: cei mai mari giganți industriali sunt provocați de mașinile electrice, dar și de tehnologii de conducere selfdrive.
Ar trebui să le mai numim mașini sau doar vehicule cu software sau vehicule inteligente sau vehicule cu roți?
La fel, ar trebui să ne mai considerăm bănci sau fintech plus bănci? Desigur, avem provocări mari, deoarece băncile au sisteme vechi, uriașe, care nu pot fi schimbate rapid. Deci, cred că aceasta este cea mai mare provocare cu care ne vom confrunta în viitorul apropiat. Bineinteles, am început sa vedem neobănci. Aceasta este ca o cale de ieșire pentru ca sistemul bancar să își poată genera activitățile în mod continuupentru noua generație și pentru noua cerere.
Vedem, de asemenea, o schimbare majoră în ceea ce priveștemodul în care operăm, cum ne desfășurăm procesele, în special cu introducerea AI generativă din ultimii doi ani.
Sunt o mulțime de procese și operațiuni în sistemul bancar șinu numai în sistemul bancar, ci în toată industria, ce pot fi făcute cu roboți. Nici măcar nu avem nevoie de roboți fizici.
Cel mai probabil, va trebui să ne schimbăm procesele, modul cum facem lucrurile, cum sortăm clienții, într-un mod în care să fim eficienți, și să oferim răspunsuri în timp real online la nevoile clienților.
Internet banking-ul va fi în mijlocul internetului lucrurilor. Te duci la un restaurant, vedem unde ești, îți arătăm meniul, comandăm pentru tine. Îți vom verifica frigiderul, vedem dacă îți lipsește ceva și vom comanda pentru tine. Aceasta este o mare provocare care urmează și se va întâmpla, pentru că, dacă ceva este posibil din punct de vedere tehnologic, se va întâmpla. Va trebui să ne conformăm cu acest lucru.
De asemenea, hiperpersonalizarea este un lucru nou. Hiperpersonalizarea înseamnă că băncile pot deservi toți clienții în mod individual în funcție de comportamentul, caracteristicile, personalitatea, nevoile, situația financiară, pentru că le putem citi nevoile și le putem rezolva imediat. Cine va face asta primul va supraviețui în viitorul apropiat.”
Nu trebuie uitați clienții comerciali, companiile, a mai spus acesta: “Ceea ce vedem, mai ales în Turcia, foarte mult este ca aplicațiile băncilor, serviciile lor devin super aplicații care ajuta companiile pentru propriile activități. Așadar, băncile oferă sistemul lor de contabilitate, sistemul de resurse umane, asigurarea de management al flotei și orice vă puteți gândi. Doar intrând în ecosistemul băncii, întreprinderile pot face ce vor. Și, desigur, când vine vorba de creditare si tranzacții bancare, banca preferată va fi oricine poate face acest lucru înaintea celorlalți. Acestea sunt noile tendințe și, în România, din păcate, vorbim despre toate acestea, dar sunt pași lenți. Încercăm și noi înșine să ajungem din urmă tendințele globale, cu ajutorul acționarilor noștri.”
Tolga BANYOCU a mai spus că Garanti BBVA este una dintre cele trei sau patru bănci care își schimbă propriul sistem bancar din țară: “Facem o investiție uriașă, care va lua in considerare nu numai sistemul bancar de bază, ci și modulele, sistemele de plată, modulele de carduri, modelele de asigurări si orice altceva.”