*ACTUALIZARE
“Un incident apărut în sistemul de transport al energiei electrice în jurul orei 11.15, nu în instalațiile E-Distribuție Muntenia, a cauzat astăzi o întrerupere în alimentarea cu energie electrică a stației Fundeni, care alimentează zona de est a municipiului București. Pe tot parcursul derulării incidentului, echipele E-Distribuție Muntenia au desfășurat acțiuni specifice în zona afectată, iar în prezent a fost reluată alimentarea cu electricitate a tuturor consumatorilor. Regretăm disconfortul produs clienților”, au transmis reprezentanti ai E-Distributie Muntenia.
*ACTUALIZARE
Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă în sectorul 2 al Capitalei, marţi dimineaţa, în urma unui incident petrecut la staţia de transformare Fundeni, au declarat, pentru Agerpres, reprezentanţii Transelectrica.
“Incidentul a avut loc la ora 11:14, iar, până la ora 11:40, toţi consumatorii au fost realimentaţi. Este vorba despre un incident care a avut loc la staţia Fundeni, ale cărui cauze sunt acum în analiză”, au precizat reprezentanţii transportatorului de energie.
Aceştia au menţionat că până acum nu se cunoaşte cu exactitate numărul consumatorilor afectaţi.
Staţia Fundeni alimentează partea de est şi de nord-est a Capitalei.
În luna noiembrie 2020, o avarie la aceeaşi staţie, Fundeni, a dus la o pană de curent care a afectat 100.000 de locuitori ai Capitalei.
Această staţie a fost retehnologizată în perioada 2005-2007, echipamentele primare au o durată de 25 de ani, iar cele secundare 10-12 ani. “Avem în vedere extinderea şi modernizarea staţiei Fundeni, prin înlocuirea echipamentelor secundare”, a declarat, în noiembrie, Marius Viorel Stanciu, membru al directoratului Transelectrica.
El a precizat că Transelectrica a iniţiat această procedură de înlocuire a echipamentelor secundare, însă de doi ani de zile procesul este blocat din cauza procedurilor de achiziţie.