Update articol:

Un nou ajutor militar al UE pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de euro, aprobat de miniştrii de externe

Charles Michel Sursa: twitter.com/eucopresident

Miniştrii europeni de externe au aprobat încă un pachet de ajutor militar oferit Ucrainei de UE, în valoare de 500 de milioane de euro, a anunţat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite agenţia DPA, potrivit Agerpres.

”Europa continuă să susţină pacea şi să apere valorile noastre”, a justificat Michel acest nou ajutor destinat în principal înarmării Ucrainei, al cincilea oferit de UE şi care aduce la circa 2,5 miliarde de euro valoarea asistenţei militare europene oferite acestei ţări de la începerea agresiunii ruse pe 24 februarie.

Ajutorul constă în armament, echipamente, combustibili şi materiale sanitare şi este finanţat prin ”Facilitatea Europeană pentru Pace” (EPF), un mecanism separat de bugetul UE.

În plus faţă de ajutorul militar acordat la nivelul UE, state membre ale blocului comunitar au livrat Ucrainei arme, muniţii şi alte materiale pentru armată de asemenea prin înţelegeri bilaterale cu aceasta.

Miniştrii europeni de externe au aprobat noul pachet de ajutor militat pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri ce are loc la Bruxelles şi la care dezbat de asemenea noi sancţiuni împotriva Rusiei, inclusiv interzicerea importurilor de aur rusesc în UE.

BVB | Știri BVB
MedLife S.A. (M) (04/05/2026)

Notificare rascumparare actiuni proprii 27 aprilie - 1 mai 2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (04/05/2026)

Contract cf. art. 234 lit i) Reg. ASF 5 din 2018

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (04/05/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

INTERCAPITAL EUR ROMANIA GOVT BOND 5-10YR UCITS ETF (ICGROETF) (04/05/2026)

VAN la data 30.04.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie

INTERCAPITAL CROBEX10TR UCITS ETF (ICCROETF) (04/05/2026)

VAN la data 30.04.2026 si numarul de titluri de participare aflate in circulatie