Pe 3 iunie, Comisia Europeană a propus rezervarea anumitor contracte de servicii IT (cloud şi inteligenţă artificială) pentru companiile europene, ca parte a unei serii de măsuri de apărare a suveranităţii tehnologice europene.
“Acest lucru va consolida suveranitatea digitală a Europei, dar într-un mod deschis. Nu vom închide Europa. Acest lucru se va face în cadrul cooperării internaţionale”, a declarat presei ministrul suedez pentru dezvoltare digitală, Erik Slottner, cu ocazia unei reuniuni ministeriale la Luxemburg.
“Este vorba despre găsirea echilibrului potrivit între susţinerea soluţiilor europene şi respectarea parteneriatelor noastre”, a adăugat omologul său german, Karsten Wildberger.
Înainte de această întâlnire, organizaţiile care reprezintă interesele furnizorilor de servicii din Japonia, Australia, Canada, Regatul Unit şi Statele Unite şi-au exprimat îngrijorările serioase.
Măsurile prezentate săptămâna trecută “ar putea duce la un tratament nedrept al furnizorilor şi ar putea reduce oportunităţile pentru companiile fiabile care au investit mult timp în dezvoltarea digitală a Europei”, au avertizat aceste organizaţii, inclusiv TechCouncil din Australia şi CCIA, o asociaţie influentă cu sediul la Washington.
Prin urmare, acestea au solicitat statelor membre ale UE şi europarlamentarilor să modifice propunerile Comisiei Europene “pentru a le face compatibile cu principiile nediscriminării şi deschiderii către ţările partenere”.