Update articol:

Vladimir Putin şi Aleksandr Lukaşenko se întâlnesc vineri în oraşul Soci; Kremlinul susţine că nu există motive ca explicaţiile Belarusului să nu fie crezute

Putin Sursa foto: Twitter

Kremlinul a afirmat miercuri că nu există niciun motiv de a nu crede explicaţiile Belarusului, care susţine că a deviat un avion doar din cauza unei alerte cu bombă, şi nu pentru a aresta un opozant, jurnalistul Roman Protasevici, relatează AFP.

“Kremlinul nu vede motive pentru a nu crede declaraţiile liderilor belaruşi”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, o poziţie contrară celor transmite de statele UE şi de SUA, care acuză Minskul că a pus în scenă întreaga acţiune pentru a aresta un critic al regimului.

El a anunţat de asemenea că preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko se vor întâlni vineri în oraşul Soci din Rusia.

“Nu este prevăzută nicio declaraţie de presă”, a spus Peskov, care nu a precizat agenda discuţiilor, potrivit Agerpres.

Alexander Lukashenko, liderul din Belarus, îşi acuză duşmanii că au trecut „liniile roșii” și că poartă un „război hibrid”

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.