Update articol:
Ofertă de 105,09 milioane lei, pentru 6,73% din producătorul de medicamente

Zentiva Group inițiază preluarea obligatorie a Zentiva SA

Zentiva Group inițiază preluarea obligatorie a Zentiva SA
 - poza 1

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat oferta publică de preluare obligatorie a producătorului de medicamente Zentiva SA (SCD), de către Zentiva Group, potrivit unui raport transmis, astăzi, Bursei de Valori București.

Oferta vizează un pachet de 6,73% din acțiunile SCD, pe care Zentiva Group nu îl deține, prețul oferit fiind de 3,7472 lei/unitate. Tranzacția se ridică astfel la 105,09 milioane de lei.

Oferta se va derula în perioada 18 decembrie 2018 – 11 ianuarie 2019.

Potrivit unei informări de la Depozitarul Central, Zentiva Group deține în prezent, 93,22% din Zentiva SA, după transferul acțiunilor de pe celelalte entități din grup – Zentiva NV și Venoma Holdings Limited.

Zentiva NV a derulat, în aprilie, o ofertă de preluare a Zentiva SA, în urma căreia și-a sporit participația cu un pachet de 11,57%. Ofertantul anunţase că intenţionează să iniţieze procedura de retragere de la tranzacţionare, conform Legii 24/2017 privind piaţa de capital.

Zentiva NV este deţinută în proporţie de 100% de Sanofi-Aventis, subsidiară a Sanofi.

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (16/10/2026)

Autorizarea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (16/10/2026)

Numire Director Operational (COO)

AETA SA (ELGS) (16/10/2026)

Schimbare Reprezentant Permanent & Numire Director General

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (16/10/2026)

Perioada inchisa 19.10.2026-18.11.2026