Update articol:

Percheziţii la o grupare specializată în evaziune fiscală în gambling; Sorin Constantinescu: A crescut mult evaziunea fiscală din jocuri, după apariţia noilor taxe

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R. și ai I.P.J. Arad – Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare, în această dimineaţă, 10 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București (4) și în județul Timiș (6).

Activitățile autorităţilor s-au desfăşurat în vederea completării materialului probator într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălarea banilor, la domiciliile persoanelor și sediile sociale ale unor societăți comerciale implicate în activitatea infracțională. De asemenea, au fost citați un număr de 15 martori, în vederea audierii și dispunerii măsurilor care se impun.

Expertul în jocuri de noroc Sorin Constantinescu spune că evaziunea fiscală a explodat, după ce autorităţile au pus taxe mai mari în domeniu, inclusiv taxa pe reatragere.

“Când autorităţile au decis creşterea impozitării din gambling, respectiv impozitarea retragerilor jucătorilor, au încurajat, de fapt, munca la negru, partea de ilegalitate a jocurilor,  văduvind, astfel, de bani, bugetul de stat. Au apărut sute de săli de jocuri clandestine în toată ţara, care fac evaziune fiscală”.

În cauza de astăzi, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice  efectuează cercetări într-un dosar penal înregistrat la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la activitățile infracționale desfășurate pe teritoriul României, de către un grup infracțional organizat al cărui membrii sunt cetățeni sârbi și cetățeni români, cu scopul eludării obligațiilor fiscale.

Activitatea infracțională s-ar fi derulat prin înregistrarea în documentele contabile ale unor societăți cu obiect de activitate jocuri de noroc și pariuri, a unor cheltuieli justificate, sub forma unor câștiguri fictive la jocurile de noroc, care nu s-au derulat în realitate, urmărindu-se în acest mod minimizarea sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de impozit pe profit.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Institutului Național de Criminalistică și al Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

 

 

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)