Update articol:

Discuţiile asupra acordului privind exportul cerealelor prin Marea Neagră, programate miercuri (sursă ucraineană)

Discuţiile asupra acordului privind exportul cerealelor prin Marea Neagră, programate miercuri (sursă ucraineană)
 - poza 1 Sursa foto: pixabay.com
Discuţiile asupra unui acord intermediat de ONU ce permite exportul de cereale ucrainene în condiţii de siguranţă prin Marea Neagră sunt programate pentru miercuri, cu toate părţile în negocieri implicate, a declarat marţi o sursă ucraineană de rang înalt, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

“Discuţiile sunt programate pentru mâine. Toate părţile (…) speră că vor fi rezultate”, a spus sursa, care a refuzat să fie numită.

Acordul, intermediat de Naţiunile Unite şi Turcia în iulie anul trecut, permite cerealelor blocate de invazia Rusiei să fie exportate în siguranţă din porturile Ucrainei la Marea Neagră.

Rusia a semnalat că nu va permite continuarea acordului convenit în iulie trecut după data de 18 mai, deoarece cererile pentru facilitarea propriilor exporturi de cereale şi îngrăşăminte nu au fost îndeplinite.

Andrei Ledenev, ministru-consilier la Ambasada Rusiei în Statele Unite, a spus într-o postare publicată pe aplicaţia de mesagerie Telegram a ambasadei că nu există niciun progres în înlăturarea obstacolelor în calea exporturilor ruseşti de cereale şi îngrăşăminte.

Ledenev a reiterat acuzaţiile conform cărora blocajul este un rezultat al “strategiei de sancţiuni” a Statelor Unite şi aliaţilor lor occidentali împotriva Moscovei, care includ restricţii asupra plăţilor, logisticii şi asigurărilor.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (20/02/2026)

Rezultate financiare preliminare 2025

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (20/02/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare actiuni INFINITY

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/02/2026)

Scrisoare de indrumare a CR referitoare la AGA din 26/27 februarie 2026

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (20/02/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 13.02.2026