Update articol:
A doua reuniune a Comunităţii politice europene are loc la 1 iunie, în Republica Moldova

Scholz: Garanţiile de securitate pentru Ucraina trebuie să fie diferite de statutul de membru NATO

Olaf Scholz Olaf Scholz . Sursa foto: twitter.com/olafscholz

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat joi, la Chişinău, că Ucraina şi aliaţii săi sunt încă “foarte departe” de a fi capabili de a asigura pacea în această ţară, dar a adăugat că orice viitoare garanţii occidentale pentru Ucraina trebuie să fie diferite de statutul de membru NATO, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

“Dată fiind situaţia actuală, nu este vorba despre aderare… Cu toţii trebuie să ne concentrăm pe cum putem să sprijinim Ucraina individual”, a declarat Scholz în cadrul unei conferinţe de presă de după încheierea summitului Comunităţii Politice Europene (CPE) de lângă Chişinău.

Întrebat despre posibilele garanţii de securitate care ar putea fi furnizate Ucrainei, Scholz a afirmat: “Trebuie să fie concepute într-un asemenea mod încât să asigure Ucrainei securitatea de care are nevoie în contextul pericolului de a fi atacată şi să stabilizeze ţara în acelaşi timp (…)”.

Mai devreme în cursul zilei de joi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a pledat cauza aderării ţării sale la NATO şi a cerut statelor membre să ia o decizie clară privind primirea sau nu a Ucrainei în Alianţă.

El a spus că Ucraina doreşte garanţii de securitate dacă aderarea la NATO nu este posibilă pentru moment, dar a insistat că garanţia de securitate cea mai bună este apartenenţa la NATO.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (11/03/2026)

Componenta Comitetelor Consultative ale FP incepand cu 11 martie 2026

AAGES S.A. (AAG) (11/03/2026)

Convocare AGA O & E 27 mai 2026

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (11/03/2026)

Actualizare privind Oferta Publica de Cumparare

OMV PETROM S.A. (SNP) (11/03/2026)

OMV Petrom intra in proiectul de explorare offshore Han Tervel din Bulgaria