Update articol:

Ungaria: Veolia cumpără o centrală pe gaze de la Uniper

ungaria Sursa Pixabay

Veolia a convenit achiziţionarea unei centrale electrice cu funcţionare pe gaz în Ungaria (localitatea Gönyű), de la grupul energetic german Uniper, a anunţat luni compania franceză de utilităţi, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Detaliile financiare ale tranzacţiei nu au fost date publicităţii.

Tranzacţia va ajuta unitatea să ofere o capacitate flexibilă de generare a electricităţii, care este crucială, în condiţiile în care sunt incluse în reţea din ce în ce mai multe capacităţi de energie regenerabilă, iar ţările din Europa au nevoie de capacităţi flexibile pentru echilibrarea reţelelor lor, a precizat Veolia.

“Acest acord este exact în linie cu ambiţiile noastre de a dezvolta capacităţi flexibile, care să completeze stabilizarea reţelei electrice din Europa”, a afirmat Estelle Brachlianoff, directorul general al Veolia.

Acordul de achiziţie a fost realizat prin intermediul subsidiarei Veolia din Ungaria, iar tranzacţia trebuie aprobată de autorităţile de reglementare.

Prin achiziţionarea centralei de 430 megawaţi (MW), portofoliul Veolia ajunge la 2,4 gigawaţi, echivalentul energiei necesare pentru 2,6 milioane de persoane.

BVB | Știri BVB
CHIMCOMPLEX S.A. BORZESTI (CRC) (08/12/2025)

Schimbari in structura de management

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (08/12/2025)

Raspunsul Administratorului Fondului la scrisoarea CR din 25 noiembrie 2025

VRANCART SA (VNC) (08/12/2025)

Litigiu - procedura insolventei (renuntare la cerere)

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (08/12/2025)

Completare Convocare AGA O din data de 22 decembrie 2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (08/12/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 01.12.2025 - 05.12.2025