Update articol:

GOCAB SOFTWARE S.A- Convocare Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor 23/24 aprilie 2024

În temeiul Hotărârii din data 20.03.2024, Consiliul de Administrație al GOCAB SOFTWARE S.A, înregistrată la ORC Bucureşti sub nr. J40/15360/2019, CUI 41884893, cu sediul social în Bucuresti, sector 4, Str. Gramont nr. 38, etaj 1, spațiul R2 (denumita in cele ce urmeaza “Societatea”), in conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, Legii nr. 126 / 2018 privind pietele de instrumente financiare şi ale reglementărilor ASF pentru aplicarea acesteia, precum şi cu prevederile actului constitutiv al Societății, convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor (folosita prescurtat in cele ce urmeaza sub denumirea “AGOA”), pentru data de 23.04.2024, ora 15:00, la sediul societatii, pentru toti actionarii inregistrati in Registrul Actionarilor la sfarsitul zilei de 11.04.2024. In cazul neindeplinirii conditiilor statutare sau a oricaror alte conditii de validitate, AGOA se va tine in data de 24.04.2024, ora 15:00, prin aceeasi metoda, avand aceeasi ordine de zi.

Ordinea de zi pentru AGOA:

  1. Prezentarea, discutarea şi aprobarea situaƫiilor financiare anuale auditate ale Societăţii, aferente exercitiului financiar al anului 2023, pe baza Raportului administratorilor şi a Raportului auditorului financiar al Societăţii.
  2. Aprobarea descărcării de gestiune a administratorilor Societăƫii pentru activitatea desfaşurată în exerciƫiul financiar 2023, pe baza rapoartelor prezentate.
  3. Aprobarea Bugetului de Venituri si Cheltuieli pentru exercitiul financiar 2024.
  4. Aprobarea Planului de Investitii pentru exercitiul financiar 2024.
  5. Stabilirea şi aprobarea remunerației membrilor Consiliului de Administrație pentru exercițiul anului 2024.
  6. Aprobarea datei de 15.05.2024 ca data de inregistrare (ex-date: 14.05.2024) a actionarilor asupra carora se rasfrang efectele hotararilor adoptate de Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor, conform art. 87 din Legea 24/2017.
  7. Aprobarea mandatării, cu posibilitate de substitutie, a domnului Sorin Mihai Musat şi a domnului Ninel Macarie,  pentru ca împreună sau separat, să efectueze toate procedurile şi formalităƫile prevăzute de lege pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor Adunării, să depună şi să preia acte şi să semneze în acest scop în numele Societății, în relaƫia cu Registrul Comerțului, ASF, BVB, precum şi cu alte entități publice sau private.

La Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor sunt îndreptățiti să participe şi să voteze toți acƫionarii înregistrati la sfârşitul zilei de 11.04.2024 stabilită ca dată de referinƫă.

Accesul acƫionarilor îndreptățiți să participe la “AGOA”, este permis prin simpla probă a identităƫii acestora, făcută în cazul acƫionarilor persoane fizice cu actul de identitate, iar în cazul acționarilor persoane juridice şi a acționarilor persoane fizice reprezentate, cu procura specială sau generală, dată persoanei fizice care-i reprezintă şi actul de identitate al reprezentantului. Formularul de procură poate fi obținut de la sediul Societății începând cu data de 25.03.2024 şi de pe site-ul www.gocab.ro .

Procura specială sau generală se va întocmi în trei exemplare originale (unul pentru societate, unul pentru mandant, unul pentru mandatar). Procurile şi o copie a actului de identitate sau a certificatului de înregistrare şi a certificatului constatator eliberat de registrul comerțului sau orice alt document emis de către o autoritate competentă din statul în care acționarul este înmatriculat legal (cu o vechime de cel mult 3 luni raportat la data publicării convocatorului adunării generale) vor fi depuse/transmise în original la sediul Societăƫii sau transmise prin e-mail până la data de 21.04.2024 ora 15, la adresa de email officegocab@gmail.com  .

În cazul procurii speciale acordată de către un acƫionar unei instituƫii de credit care prestează servicii de custodie, aceasta va fi semnată de respectivul acƫionar şi va fi însoƫită de o declaraƫie pe proprie raspundere data de institutia de credit care a primit imputernicirea de reprezentare prin procura specială, din care sa reiasă că:

– instituƫia de credit prestează servicii de custodie pentru respectivul acționar,

– instrucțiunile din procura specială sunt identice cu instrucƫiunile din cadrul mesajului SWIFT primit de instituția de credit pentru a vota în numele respectivului acționar,

– procura specială este semnată de acționar.

La data adunării, la intrarea în sala de şedinƫa a adunării generale, reprezentantul desemnat va preda originalul procurii, în cazul în care aceasta a fost transmisă prin e-mail cu semnatura electronica încorporata, şi o copie a actelor sale de identificare.

Unul sau mai mulți acƫionari reprezentând individual sau împreună, cel putin 5% din capitalul social, au dreptul de a introduce puncte pe ordinea de zi a Adunării Generale.

Propunerile privind introducerea de puncte noi pe ordinea de zi a adunării generale, respectiv proiectele de hotărâri pentru punctele incluse sau propuse spre a fi incluse pe ordinea de zi a adunării generale, vor fi însoțite de copiile actelor de identificare ale inițiatorilor. Acestea se referă la actele de identitate (buletin/carte de identitate) în cazul persoanelor fizice şi certificatele de înmatriculare şi constatatoare sau orice alt document emis de către o autoritate competentă din statul în care acƫionarul este înmatriculat legal (cu o vechime de cel mult 2 luni raportat la data publicării convocatorului adunării generale) indicând deƫinatorii calităƫii de reprezentanƫi legali pentru persoanele juridice acƫionari ai Societății. Documentele care atestă calitatea de reprezentant legal întocmite într-o limbă straină alta decât limba engleză vor fi însoƫite de o traducere realizată de un traducator autorizat, în limba română sau în limba engleză, iar constatarea calității de reprezentant legal se va face în baza listei acƫionarilor pusă la dispoziƫie de către Depozitarul Central.

Propunerile vor fi depuse la sediul Societăƫii, până cel târziu la data de 08.04.2024, ora 17.00, în plic închis, cu mențiunea scrisă în clar şi cu majuscule “PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR” sau transmise şi prin e-mail, cu semnatură electronică încorporată conform Legii nr. 455/2001, privind semnatura electronică, în acelaşi termen, la adresa: officegocab@gmail.com , menƫionand la subiect “PENTRU ADUNAREA GENERALĂ ORDINARĂ A ACŢIONARILOR”.

Se aduce la cunostinƫa acƫionarilor că în ceea ce priveste propunerile privind introducerea de puncte noi pe ordinea de zi a adunării, este necesar ca pentru fiecare punct propus de iniƫiatori să existe o justificare sau un proiect de hotărâre propus spre adoptare de adunarea generală.

Ultima variantă actualizată a procurilor şi buletinelor de vot prin corespondenƫă va fi disponibilă pe siteul societăƫii începând cu data de 10.04.2024, ora 17.00.

Fiecare acƫionar are dreptul să adreseze Consiliului de Administraƫie întrebări în scris înaintea datei de desfăşurare a adunării generale, privind punctele de pe ordinea de zi, conform art 198-199 din Regulamentul ASF nr. 5/2018. Raspunsul se consideră dat dacă informaƫia solicitată este publicată pe pagina de internet a societăƫii.

Acƫionarii înregistraƫi, la data de referinƫă în registrul acƫionarilor, au posibilitatea de a vota prin corespondenƫă înainte de data sedinƫei adunărilor prin utilizarea formularului de vot prin corespondenƫă. Formularul de vot prin corespondență, impreuna cu copia actului de identitate şi/sau a certificatului de înregistrare şi a certificatului constatator emis de ORC sau orice alt document al acƫionarului, emis de către o autoritate competentă din statul în care acƫionarul este înmatriculat legal (cu o vechime de cel mult 3 luni raportat la data publicării convocatorului adunării generale), vor fi transmise Societăƫii, în original, la sediul acesteia sau prin e-mail, cu semnatura electronică extinsă, încorporata conform Legii nr. 455/2001, la adresa de email officegocab@gmail.com, până la data de 21.04.2024 ora 15.00. Acƫionarii care au votat prin procuri speciale sau buletine de vot prin corespondenƫă îşi pot modifica opƫiunea iniƫială de vot sau mijlocul de exprimare a votului, fiind considerat valabil ultimul vot exprimat şi înregistrat până în data 21.04.2024, ora 15.00.

În situatia în care acƫionarul care şi-a exprimat votul prin corespondenƫă participă personal sau prin reprezentant la adunarea generală, votul prin corespondenƫă exprimat pentru acea adunare generală va fi anulat. În acest caz, va fi luat în considerare doar votul exprimat personal sau prin reprezentant.

Formularele de buletin de vot prin corespondenƫă, formularele de procuri speciale, documentele şi materialele informative referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi, inclusiv proiectele de hotărâri, se pun la dispoziƫia acƫionarilor începând cu data de 25.03.2024, ora 17.00 pe website-ul societăƫii la adresa www.gocab şi la sediul societăƫii din Bucuresti, sector 4, Str. Gramont nr. 38, etaj 1, spatiul R2.

Documentele prevazute intr-o limba straina, alta decat limba engleza (cu exceptia actelor de identitate valabile pe teritoriul Romaniei), vor fi insotite de traducerea realizata de catre un traducator autorizat in limba romana sau in limba engleza.

Consiliul de Administratie recomanda actionarilor sa consulte materialele suport pentru AGOA, disponibile pe site-ul www.gocab.ro incepand cu data de 25.03.2024.

Prezentul convocator se va completa cu prevederile legale aplicabile.

Sorin Muşat
Preşedinte al Consiliului de Administrație

BVB | Știri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (31/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - Sem I 2025

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (31/07/2025)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIMTEL TEAM (SMTL) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCEP S.A. (SOCP) (31/07/2025)

Hotarari AGA O 31.07.2025

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (31/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)