Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a aterizat miercuri în Arabia Saudită, cu câteva zile înainte de un summit de pace organizat pentru Ucraina în Elveţia, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Zelenski a ajuns în oraşul-port saudit Jeddah şi s-a întâlnit cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman, conducătorul de facto al monarhiei, potrivit agenţiei de presă saudite SPA.
Aceştia au discutat despre legăturile dintre cele două ţări şi despre evoluţiile în criza dintre Ucraina şi Rusia, a adăugat agenţia de presă saudită, fără a da detalii.
Prinţul Mohammed a subliniat în cursul întrevederii sprijinul regatului pentru toate eforturile de a soluţiona criza şi de a atenua efectele sale în plan umanitar.
Arabia Saudită nu intenţionează să participe la conferinţa din 15-16 iunie şi nici Rusia nu va participa, au declarat anterior surse din Riad sub rezerva anonimatului.
Elveţia a invitat aproximativ 160 de ţări la conferinţă pentru a discuta posibile modalităţi de a obţine o pace durabilă în Ucraina.
Rusia, care a invadat Ucraina în urmă cu peste doi ani, nu a primit o invitaţie la conferinţă. Kremlinul a respins discuţiile ca fiind
fără sens.
Arabia Saudită a încercat să menţină o poziţie neutră faţă de războiul din Ucraina.