Update articol:

Tribunalul Constanța a deschis procedura de insolvență a Damen Mangalia; CITR filiala București a fost numit administrator judiciar

tribunal, proces, justitie sursa Pixabay

Tribunalul Constanța a deschis procedura de insolvență a companiei Damen Mangalia, potrivit unui comunicat. CITR filiala București a fost numit administrator judiciar.

Principalele termene dispuse de instanță în acest dosar sunt:

– 02.08.2024: înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului;

– 22.08.2024: termenul de verificare a creanţelor, de întocmire si publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe;

– 27.08.2024, ora 12: data primei şedinţe a adunării creditorilor.

„În acest proiect complex vom contribui cu tot know how-ul echipei CITR acumulat pe parcursul a peste 22 de ani în gestionarea unor restructurări prin procedura insolvenței cu impact major în economia noastră. În următoarea perioadă echipa CITR va analiza activitatea companiei pentru a înțelege în profunzime businessul și pentru a identifica condițiile in care este posibila redresarea. Ne propunem să asigurăm cât mai multă stabilitate și claritate tuturor celor implicați. Așa cum v-am obișnuit, vom asigura transparența întregului proces”, spune Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Rolul administratorului judiciar, conform mandatului legal, este acela de a găsi soluțiile optime pentru redresarea companiei. Primul pas din procedura de insolvență va fi înțelegerea businessului și a părților care fragilizează performanța companiei, definirea strategiei de redresare și planul pentru realizarea acesteia.

Damen Shipyards Mangalia este situat pe litoralul Mării Negre din România și este o societate de tip Joint Venture creată de  Damen și Guvernul României, în care Damen responsabil de managementul operațional al șantierului.

Șantierul a fost cunoscut inițial sub numele de Șantierul Naval 2 Mai Mangalia și a început să construiască nave noi în 1976. În 1997, Daewoo-Mangalia Heavy Industries S.A. a preluat controlul șantierului și și-a schimbat focalizarea către construirea de nave mari de containere, vrachiere și cisterne. La sfârșitul anului 2017 Damen a achiziționat acționariatul Daewoo și în vara lui 2018 a preluat controlul operațional.

BVB | Știri BVB

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/08/2025)

Convocare AGOA 4 (5) septembrie 2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (01/08/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie