Update articol:

Unsprezece genţi Hermès i-au fost furate cumnatei emirului Qatarului într-un tren de mare viteză care mergea spre Paris

franta, steag Sursa foto: pixabay.com

Unsprezece genţi marca de lux Hermès au fost furate de la cumnata lui Tamim ben Hamad Al Thani, emirul Qatarului, sâmbătă, în timp ce aceasta se afla la bordul unui tren TGV în gara Toulon, a aflat Le Figaro de la o sursă apropiată cazului. Bagajele conţineau “efecte personale foarte valoroase”, a adăugat sursa din poliţie.

Femeia, care se afla într-un tren de la Nisa către Paris şi urcase din gara Cannes, era însoţită de “angajata sa casnică”, a precizat aceeaşi sursă. După ce femeia a observat că îi lipsesc obiectele personale, undeva între orele 12:00 şi 13:40, trenul a fost blocat timp de aproximativ douăzeci de minute pe peron “pentru o căutare care s-a dovedit inutilă”.

A fost deschisă o anchetă, încredinţată Comisariatului Naţional de Poliţie din Toulon (CPN), iar cercetările continuau duminică.

Trenurile de mare viteză din Franţa au fost afectate, vineri, cu câteva ore înaintea începerii Jocurilor Olimpice, de mai multe acte de sabotaj, care au perturbat transporturile pe calea ferată din Franţa.

BVB | Știri BVB

PATRIA BANK S.A. (PBK) (24/09/2025)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 17.09.2025

BIOFARM S.A. (BIO) (24/09/2025)

Convocare AGA O & E 03/04.11.2025

JUDETUL TIMIS (TIM28) (24/09/2025)

Plata cupon 58, rambursare rata principal 58 si calcul rata dobanda pentru cuponul 59