“Nu vă ascund că odată cu creşterea substanţială a facturilor la utilităţi am regăsit o dificultate sau mici întârzieri. Nu este ceva care în momentul acesta să fie critic sau care să tragă un semnal de alarmă, dar există mici întârzieri. De altfel datele statistice de NPL de la BNR arată că există o creştere. Noi suntem şi sub media pieţei, de 2,8%, dacă nu mă înşel, noi suntem la 2,4%, şi dinamica pe care o avem este mult mai temperată tocmai pentru că din septembrie anul trecut proactiv am căutat soluţii şi ne-am gândit spre soluţii şi să fim mai prudenţi. Există şi o reticenţă în momentul de faţă la îndatorare. În prima parte a anului volumele faţă de anul trecut au crescut cu 40%, în a doua parte a anului s-au mai temperat. Clienţii sunt mult mai prudenţi. Vor să aştepte”, a afirmat Mădălina Teodorescu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Întrebată unde se observă o deteriorare a capacităţii de plată, ea a răspuns că aceasta există la persoanele fizice, pe zona creditelor de nevoi personale şi în zona veniturilor de până în 3.000 de lei.
“Ce pot să vă spun este că în BRD a fost o discuţie intensă în prima parte a anului şi am anticipat lucrurile acestea pentru că de altfel şi noi avem economişti şi colegi care analizează piaţa. Problema deficitului bugetar era o problemă care se discuta de ceva timp. Am anticipat lucrul acesta. Poate că în defavoarea dinamicii de creştere a businessului am fost mai prudenţi. Am sfătuit clienţii spre un grad de îndatorare mai mic încă din luna aprilie – mai a acestui an. Am încercat să îi sfătuim şi să-i îndreptăm spre produse care sunt mai predictibile. În BRD avem un produs de creditare ipotecară cu dobândă fixă pe 30 de ani şi suntem singurii în piaţă. Este un produs istoric pe care îl aveam pe raft de foarte mulţi ani şi pe care într-un context de piaţă de genul acesta l-am încurajat. Dacă vă aduceţi aminte şi la sfârşitul anului trecut noi am făcut o campanie în acest sens. De asta cumva încerc să vă induc legătura între ce am gândit noi în interior ca şi strategie şi ceea ce am promovat în piaţă. Septembrie – decembrie, anul trecut, noi am făcut o campanie de promovare a creditului ipotecar cu dobândă fixă pe 30 de ani tocmai pentru că sfătuiam clienţii spre o predictibilitate a cashflow-ului”, a subliniat Mădălina Teodorescu.