“Programul pe digitalizare este foarte ambiţios. Avem o aplicaţie care va construi practic tot bugetul public într-un format electronic, Budget Next Generation. Chiar în sală este unul dintre acţionarii firmei care se ocupă cu construcţia acestei noi aplicaţii, la care suntem foarte concentraţi pentru a finaliza absolut tot în timp util, ca să putem uploada în format electronic bugetul pe anul 2026”, a spus Nazare, potrivit Agerpres.
De asemenea, a adăugat ministrul, din 2026 va exista o declaraţie unică precompletată, “un formular inteligent în care, în practic, vom putea evalua date care sunt deja trecute în formular, precompletate”. Utilizatorul va putea bifa ce date consideră că sunt valide şi va putea completa acolo unde consideră că nu sunt.
“Va fi mult mai uşor şi e o declaraţie foarte importantă, care se adresează unui număr foarte mare de români care vor beneficia de acest lucru începând cu martie anul viitor. Încă este deschis termenul pentru consultări. ANAF încă primeşte diverse consultări până la finalul acestei luni pe această zonă”, a subliniat şeful de la Finanţe.
Alexandru Nazare a mai vorbit şi despre o aplicaţie care va scana bonurile fiscale, AiBon, care va fi lansată în cel mai scurt timp şi va fi disponibilă în toate formatele.
“Practic, va fi o aplicaţie prin care orice cetăţean va putea să scaneze un bon, iar, în momentul în care vom avea flag-ul respectiv ridicat în cloud, vom şti dacă respectiva casă de marcat este validă sau nu e validă şi vom avea, practic, aceste flag-uri care vin dinspre populaţie. Şi cred că e un semnal pe care îl dăm, un semnal foarte bun de conformare fiscală. N-am vrut să ne grăbim cu această aplicaţie, tocmai ca să avem o formulă a ei cât mai avansată şi să n-avem surprize. În format pilot ea va fi lansată cel mai curând de Ministerul Finanţelor, împreună cu ANAF. Nu sunt singurele aplicaţii, v-am dat doar câteva exemple din cele peste 80 de proiecte pe care le are Ministerul Finanţelor şi ANAF în gestiune şi care se leagă de digitalizare. 55-56 de proiecte sunt practic dezvoltate cu bani din PNRR”, a subliniat Nazare.
Pe de altă parte, ministrul a anunţat că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va publica, începând cu 2026, criteriile de performanţă, acest lucru fiind deja agreat cu Comisia Europeană.
“Angajamentul e luat, preşedintele ANAF deja a anunţat aceste criterii, vor fi publice spre consultare în cel mai scurt timp şi din 2026 e prima oară când ANAF va face acest lucru. De asemenea, ANAF va începe să publice ţintele de colectare trimestriale. Foarte important, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat până acum şi sunt paşi importanţi pentru transparentizarea ANAF. Nu o să reuşim din primul moment, dar vreau să menţionez aceşti paşi pentru că indică o tendinţă. Şi cred că tendinţa e una bună”, a punctat ministrul Finanţelor.