Traiectoria ascendentă a sectorului turismului elen continuă, previziunile pentru acest an arătând un număr record de sosiri, în timp ce veniturile din turism ar urma să depăşească 23 miliarde de euro şi, posibil, să ajungă la 23,5 miliarde de euro, conform datelor Băncii Centrale a Greciei (BoG), informează publicaţia elenă Kathimerini, potrivit Agerpres.
Sosirile şi veniturile din turism cresc în paralel cu ponderea sectorului turismului pe plan mondial, astfel încât estimările privind performanţele pe termen lung şi mediu sunt la un nivel ridicat.
Până în 2040, numărul turiştilor ar urma să ajungă la 55 milioane, o creştere de 18 milioane faţă de nivelul actual, în timp ce veniturile din turism ar urma să ajungă la 36 miliarde de euro, cu 14 miliarde de euro mai mult decât în 2024, conform Băncii Greciei.
Şi analiştii se aşteaptă ca Grecia să înregistreze un alt an solid pe segmentul turismului, un motor-cheie al economiei. Anul trecut, veniturile statului elen din turism au ajuns la 21,7 miliarde de euro, în creştere de la 20,6 miliarde de euro, în 2023. Turismul este responsabil pentru mai mult de un sfert din PIB-ul Greciei şi asigură un mijloc de trai pentru aproape două milioane de greci.