Un parlamentar republican de Florida a prezentat o propunere legislativă menită să facă din Groenlanda al 51-lea stat al SUA, în timp ce administraţia Trump ameninţă să îşi impună puterea asupra acestui imens teritoriu autonom controlat de Danemarca, aliată a SUA în cadrul NATO, informează marţi AFP, potrivit Agerpres.
Textul, intitulat “Lege asupra anexării şi admiterii Groenlandei în Uniune” a fost prezentat luni de deputatul Randy Fine, a anunţat într-un comunicat biroul de presă al acestui parlamentar republican.
“Groenlanda nu este un avanpost îndepărtat pe care să ne permitem să-l ignorăm. Ea este un atu vital pentru securitatea naţională”, a apreciat Fine în comunicatul său.
“Cine controlează Groenlanda controlează principalele căi de navigaţie arctice şi arhitectura de securitate care protejează SUA. America nu poate lăsa viitorul său în mâinile unor regimuri ce dispreţuiesc valorile noastre şi care caută să submineze securitatea noastră”, a argumentat el.
Potrivit proiectului de lege care numără două pagini, preşedintele Trump ar fi autorizat “să ia toate măsurile necesare pentru a anexa Groenlanda sau a o dobândi în calitate de teritoriu al SUA”.
Donald Trump a afirmat duminica aceasta că SUA vor obţine Groenlanda “de o manieră sau alta”, precizând că el nu vorbeşte despre o “locaţie” pe termen scurt, ci de achiziţia acestui teritoriu.
Preşedintele american vede în aceasta un mijloc pentru SUA de a-şi asigura propria securitate în faţa Chinei şi Rusiei, şi estimează că Danemarca a neglijat Groenlanda şi apărarea ei.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat luni că nu există un “calendar” pentru preluarea controlului asupra Groenlandei de către SUA, însă, a adăugat ea, “aceasta este în mod cert o prioritate” pentru preşedintele Trump.
O anexare a Groenlandei ar însemna desfiinţarea Alianţei Atlantice, a avertizat la începutul lui ianuarie şefa guvernului danez Mette Frederiksen.
Această imensă insulă arctică cu 57.000 de locuitori dispune de importante resurse miniere, majoritatea neexploatate, şi este considerată ca având o amplasare strategică. SUA au deja acolo o bază militară şi administrau vreo zece în timpul Războiului Rece.