-
Trump spune că este o „zi foarte emoționantă” în timp ce se alătură membrilor Consiliului Păcii pe scenă
-
La ceremonia de semnare a noului Consiliu pentru Pace al președintelui Donald Trump participă reprezentanți din mai puțin de 20 de țări — și niciunul dintre aliații tradiționali ai SUA din Europa de Vest.
„Este o zi foarte emoționantă, mult așteptată”, a spus Donald Trumop, precizând: „Multe țări tocmai au primit notificarea și toată lumea vrea să participe.
Vom colabora cu multe alte organizații, inclusiv cu Națiunile Unite.”
Trump spune că „avem pace în Orientul Mijlociu”, adăugând că „am rezolvat opt războaie și cred că altul va urma în curând”.
„Acesta este cel pe care l-am considerat ușor, dar s-a dovedit a fi probabil cel mai dificil”, spune el, referindu-se la războiul din Ucraina.
Donald Trump spune că „primul grup de membri distinși ai Consiliului Păcii” va fi prezentat pe nume în câteva momente. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, va face onorurile.

Trump îl menționează și pe Tony Blair, care nu va face parte din consiliu, ci din „Consiliul Executiv” al Consiliului Păcii, care ar trebui să pună în practică viziunea consiliului în Gaza.
„Mulțumesc, Tony, pentru prezența ta aici. Apreciem acest lucru”, spune președintele SUA.
El continuă să-și laude propriile realizări economice și de pace.
„Astăzi, lumea este mai bogată, mai sigură și mult mai pașnică decât era acum un an”, spune Trump.
„Am stins toate acele incendii pe care mulți oameni nu le cunoșteau, inclusiv eu.”
* Trump afirmă că „Consiliul Păcii” și-a început activitatea și „funcționează excelent”
Președintele Donald Trump a anunțat că „Consiliul Păcii” și-a început deja activitatea și „funcționează excelent”. „Avem un grup minunat de oameni și tineri incredibili care îl conduc din interior”, a spus el în timpul anunțului privind consiliul la Davos.
„De fapt, îmi place acest grup. Îmi plac fiecare dintre ei. Vă vine să credeți?” și a adăugat: „De obicei, sunt doi sau trei care nu-mi plac. Nu-i găsesc aici”, a spus Trump.
Printre liderii mondiali care au acceptat invitația lui Donald Trump de a se alătura Consiliului Păcii se află președinții Azerbaidjanului, Argentinei, Kazahstanului și Indoneziei, precum și prim-ministrul ungar Viktor Orban. Singura femeie pare să fie președinta Kosovo, Vjosa Osmani.
……………
Donald Trump organizează în această dimineață o ceremonie de semnare a așa-numitei inițiative a Consiliului Păcii, care, potrivit lui, „ar putea” înlocui ONU. Anunțul privind carta are loc la Davos, în marja Forumului Economic Mondial.