Update articol:

Ambasadorul Pakistanului: În Karachi se află cea mai mare rafinărie a ţării, dezvoltată cu contribuţia inginerilor români

Industria energiei, în special cea a gazelor naturale şi a petrolului, continuă să crească, iar în Karachi se află cea mai mare rafinărie a ţării, dezvoltată cu contribuţia inginerilor români, a declarat noul ambasador al Republicii Islamice Pakistan în România, Ilyas Mehmood Nizami, la o întâlnire cu preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa.

“Industria energiei, în special cea a gazelor naturale şi a petrolului, continuă să crească, iar în Karachi se află cea mai mare rafinărie a ţării, dezvoltată cu contribuţia inginerilor români – un exemplu elocvent al succesului cooperării româno-pakistaneze. De asemenea, alte sectoare, precum industria alimentară, înregistrează o dezvoltare constantă, oferind oportunităţi concrete pentru investitorii români, susţinute şi de potenţialul economic al unei populaţii numeroase, de aproximativ 240 de milioane de locuitori, clasând Pakistanul pe locul 5 la nivel mondial. Această dimensiune oferă atât oportunităţi semnificative de consum intern, cât şi forţă de muncă calificată pentru investitori”, a spus ambasadorul, citat într-un comunicat al CCIB.

Acesta a subliniat importanţa sectoarelor IT şi textil şi a evidenţiat valoarea forţei de muncă pakistaneze, calificată, bine educată şi cu o foarte bună stăpânire a limbii engleze.

Iuliu Stocklosa i-a prezentat diplomatului oportunităţile de afaceri şi investiţii pe care România le oferă partenerilor pakistanezi, subliniind potenţialul unor cooperări reciproc avantajoase.

“Economia României dispune de resurse şi capacităţi pentru a furniza partenerilor din Pakistan mărfuri şi servicii competitive, contribuind astfel la consolidarea şi echilibrarea schimburilor comerciale bilaterale. Întâlnirea de astăzi marchează o etapă importantă în aprofundarea dialogului economic şi în promovarea unei cooperări sustenabile între mediile de afaceri din România şi Pakistan, consolidând totodată relaţiile bilaterale pe termen lung”, a declarat preşedintele CCIB.

Cei doi oficiali au convenit organizarea unor forumuri economice dedicate promovării domeniilor economice de interes pentru ambele ţări.

Vizita s-a încheiat cu un tur al Palatului CCIB, în cadrul căruia ambasadorului i-au fost prezentate istoria clădirii şi spaţiile ce pot găzdui evenimente de promovare a colaborării bilaterale în domenii economice, culturale şi sociale. La întrevedere au participat, de asemenea, Gabriela Iftene, director executiv al CCIB, şi reprezentanţi ai departamentului Relaţii Internaţionale

BVB | Știri BVB
Premier Energy PLC (PE) (26/01/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.01.2026 - 26.02.2026

CRIS-TIM FAMILY HOLDING (CFH) (26/01/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.01.2026 - 26.02.2026