Update articol:
Comunicat de presă

Adunarea Generală a Asociației Române a Băncilor a votat noua componență a Consiliului Director

Adunarea Generală a Asociației Române a Băncilor a votat noua componență a Consiliului Director
 - poza 1

Adunarea Generală a Asociației Române a Băncilor (ARB) reunită în ședință vineri, 30 ianuarie 2026, a votat componența Consiliului Director ca urmare a completării unui post vacant de membru. Conducerea Consiliului Director al ARB este asigurată de dl. Bogdan Neacșu, Președinte al Consiliului Director, dna. Luminița Runcan, Vicepreședinte, dna. Maria Rousseva, dl. Ion Stan, dl. Cristian Agalopol, dl. Cornel Stănescu și dl. Mircea Busuioceanu, al cărui mandat de membru a fost reînnoit, potrivit unui comunicat.

Consiliul Director este organul deliberativ și decizional al ARB, durata mandatului membrilor fiind de trei ani. Dl. Radu Grațian Ghețea ocupă funcția de Președinte de onoare al Asociației Române a Băncilor. Conducerea executivă este asigurată de Președintele Executiv, dl. Florin Dănescu.

Asociația Română a Băncilor aniversează 35 de ani de existență și este una dintre cele mai puternice asociații profesionale din România, reprezentând întregul sector bancar. Asociația și-a extins aria de reprezentare prin includerea a 13 membri afiliați nebancari, punând astfel bazele unui parteneriat mai amplu, menit să contribuie la dezvoltarea unui mediu de afaceri predictibil, transparent și de încredere în România.

Sistemul bancar este stabil și solid, indicatorul de solvabilitate fiind situat la 23,91% în luna septembrie 2025. Activele bancare au atins un nou maxim istoric, de 907,28 mld. lei în septembrie 2025, crescând cu 7,6% față de septembrie 2024.

Sectorul bancar asigură finanțare pe baze sustenabile, economisire la dobânzi competitive în raport cu alte state și produse și servicii digitale. Băncile contribuie la finanțarea afacerilor, a proiectelor de investiții, a locuințelor și a nevoilor de consum stimulând astfel creșterea economică și crearea de locuri de muncă la nivel național. Prioritățile industriei bancare vizează menținerea rolului sectorului bancar ca principal finanțator al economiei României, asigurând totodată stabilitatea, credibilitatea, reziliența sistemului bancar și creșterea gradului de educație financiară și digitală.

Asociația Română a Băncilor este membră a Federației Bancare Europene din anul 1991 (cu drepturi depline din 2007), a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică – Rețeaua Internațională de Educație Financiară, a Consiliului European al Plăților, a Federației Ipotecare Europene, a Institutului Bancar European și a 26 de organisme naționale lucrative privind dezvoltarea și perfecționarea cadrului economic. Pentru susținerea acestor obiective, comunitatea bancară contribuie cu peste 1.000 de experți din băncile membre și organizațiile afiliate, care sunt implicați activ în activitatea a 24 de comisii tehnice.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie