Update articol:

Preşedintele Serbiei anunţă că următoarea paradă militară va include mii de roboţi înarmaţi

Preşedintele Serbiei anunţă că următoarea paradă militară va include mii de roboţi înarmaţi
 - poza 1 Preşedintele sârb Aleksandar Vucic

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat luni că următoarea paradă militară a Serbiei va include mii de roboţi înarmaţi şi că va solicita preşedintelui chinez Xi Jinping sprijinul Chinei în această privinţă, informează Tanjug, potrivit Agerpres.

Vucic a vorbit cu reporterii la o prezentare a roboţilor fabricaţi de compania chineză AGIBOT Innovation, la care a spus că Serbia ar putea începe să producă roboţi umanoizi încă din acest an.

“Un detaliu mi-a atras atenţia la prezentare, imediat ce au spus că au şi roboţi mai mari, care pot transporta fiecare 100 kg – deoarece aceştia pot transporta 10, 20, 30 kg – ceea ce înseamnă că pot transporta camere şi pot lucra, ceea ce fac deja în China: controlul la frontieră, există versiuni (robotice) cu roţi pe drumuri, există versiuni fără roţi care pot sări peste obstacole şi pot face orice îţi trece prin cap şi pot fi înarmate. Aşadar, la următoarea noastră paradă militară, vom avea mii de roboţi şi vom oferi securitate suplimentară ţării noastre”, a spus Vucic.

Preşedintele sârb a mai declarat că există un plan ca industria aplicaţiilor de inteligenţă artificială din Serbia să aibă la dispoziţie o forţă de muncă de 8.000 de angajaţi până în 2030.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie