Parlamentul peruan a votat marţi pentru demiterea preşedintelui interimar José Jeri, vizat de două anchete pentru presupus trafic de influenţă, înaintea alegerilor prezidenţiale programate pentru 12 aprilie, notează AFP, potrivit Agerpres.
“Biroul parlamentului declară vacantă preşedinţia Republicii”, a anunţat preşedintele interimar al parlamentului unicameral, Fernando Rospigliosi.
José Jeri, al şaptelea şef de stat în zece ani, a fost demis cu 75 de voturi pentru, 24 contra şi trei abţineri.
Adunarea va alege miercuri un nou preşedinte al parlamentului, care va prelua automat preşedinţia interimară a Peru până pe 28 iulie, când preşedintele ales în aprilie va intra în funcţie, a anunţat Rospigliosi.
José Jeri, în vârstă de 39 de ani, a prezidat parlamentul până în octombrie, când i-a succedat Dinei Boluarte, care a fost pusă sub acuzare în urma unor proceduri declanşate de presupusa sa incapacitate de a răspunde la un val de violenţe fără precedent legate de crima organizată.
Preşedintele interimar de dreapta a fost ţinta mai multor cereri de “impeachment” formulate de minoritatea de stânga şi de un bloc de partide de dreapta, care doreau să-l demită pentru “abateri în funcţie” şi “lipsă de competenţă” în îndeplinirea atribuţiilor sale, în urma a două anchete preliminare deschise de Parchet.
O acuzaţie se referă la presupusa sa implicare în recrutarea a nouă femei în guvernul său, cealaltă la o presupusă “susţinere ilegală de interese”, după o întâlnire secretă cu un om de afaceri chinez având cu legături de afaceri cu statul.