Update articol:

Armata americană anunţă că a distrus 16 nave de plasare a minelor

Armata americană anunţă că a distrus 16 nave de plasare a minelor
 - poza 1

Armata americană a anunţat marţi că a distrus 16 nave iraniene utilizare în acţiuni de minare “în apropierea strâmtorii Ormuz”, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat Iranul cu importante “consecinţe militare” dacă Teheranul decide să mineze această cale navigabilă crucială pentru transportul de petrol şi gaze, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Forţele americane au eliminat mai multe nave de război iraniene pe 10 martie, inclusiv 16 nave de plasare a minelor în apropierea strâmtorii Ormuz”, a scris armata SUA pe X.


Donald Trump anunţase anterior că mai multe nave au fost distruse: “Sunt încântat să raportez că în ultimele ore am lovit şi am distrus complet 10 vase şi/sau nave de plasare a minelor inactive, iar altele vor urma!”, a declarat el pe platforma sa Truth Social.

Liderul de la Casa Albă avertizase că vor exista importante “consecinţe militare” dacă Iranul decide să mineze strâmtoarea Ormuz, prin care trece în mod normal 20% din producţia mondială de petrol şi gaze naturale lichefiate (GNL).

“Dacă, din orice motiv, au fost amplasate mine şi acestea nu sunt îndepărtate imediat, consecinţele militare pentru Iran vor fi fără precedent”, a avertizat preşedintele Statelor Unite într-un mesaj postat pe platforma sa Truth Social.

“Dacă, în schimb, ei vor îndepărta ce a fost pus, acesta va fi un pas uriaş în direcţia corectă!”, a adăugat el.