Premierul italian, care are relaţii de prietenie cu preşedintele american Donald Trump, a reiterat că este vorba de “o intervenţie la care Italia nu ia parte şi la care nu intenţionează să participe”.
“În această situaţie de criză a sistemului internaţional, în care ameninţările devin din ce în ce mai terifiante, iar intervenţiile unilaterale efectuate în afara perimetrului dreptului internaţional se înmulţesc trebuie să plasăm şi intervenţia americană şi israeliană împotriva regimului iranian”, a declarat Meloni în Senat, într-o intervenţie consacrată războiului din Iran, după ce partidele de opoziţie au criticat-o pentru că nu a prezentat până acum parlamentului poziţia sa în acest context.
Ea a dat asigurări că doreşte să colaboreze cu partidele politice “cu privire la modul de abordare a crizei din Orientul Mijlociu, una dintre cele mai complexe crize din ultimele decenii, care necesită măsuri serioase” şi că guvernul său nu este “complice la deciziile altora, cu atât mai puţin unul izolat în Europa sau vinovat pentru consecinţele economice pe care criza le-ar putea avea asupra cetăţenilor şi întreprinderilor”.
Meloni, care a fost criticată şi pentru că a spus anterior că nu poate nici să susţină, nici să condamne atacurile asupra Iranului, a mai afirmat miercuri că “nu ne putem permite un regim de ayatollahi care posedă arme nucleare, combinate cu o capacitate de rachete care ar putea în curând să lovească direct Italia şi Europa şi mai mult”.
Şefa guvernului italian a vorbit şi despre un “plan” pentru a evalua posibilitatea “revenirii la diplomaţie”, dar a menţionat că acest lucru este “imposibil cât timp Iranul îşi continuă atacurile”.
Meloni a reiterat că Statele Unite nu au făcut nicio cerere de utilizare a bazelor lor din Italia pentru atacuri asupra Iranului şi că parlamentul va decide dacă vor veni astfel de cereri.
Cu acelaşi prilej, ea a condamnat ferm atentatul mortal cu bombă asupra unei şcoli de fete din Iran, pe 28 februarie, şi a făcut apel la o anchetă rapidă pentru stabilirea responsabilităţii.
Potrivit autorităţilor iraniene, explozia din Minab, în sudul ţării, a ucis peste 150 de persoane. Iranul acuză Statele Unite şi Israelul de bombardarea şcolii, dar nici SUA şi nici statul evreu nu au recunoscut efectuarea unui astfel de atac până luni, când Donald Trump a afirmat că este în curs de desfăşurare o anchetă, după ce mai devreme declarase Iranul responsabil, scrie AFP.