Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România – Forumul APPR salută votul exprimat astăzi, 8 iulie 2026, în Parlamentul European privind obiecția la actul delegat care ar fi clasificat soia drept materie primă cu risc ridicat de schimbare indirectă a utilizării terenurilor — ILUC, potrivit unui comunicat.
Prin acest vot, Parlamentul European transmite un semnal important: politicile europene privind biocombustibilii și sustenabilitatea trebuie construite pe criterii științifice, proporționale și adaptate realităților regionale, nu pe abordări generale care tratează identic situații profund diferite.
Forumul APPR a fost implicat activ în acest dosar încă din etapa inițială, prin transmiterea unei scrisori de poziție și prin furnizarea de informații tehnice relevante privind importanța culturii de soia pentru agricultura românească. Organizația a fost, totodată, în dialog constant cu eurodeputații români din toate grupurile politice, precum și cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru a susține o poziție echilibrată și corectă pentru fermierii din România.
România este unul dintre principalii producători de soia din Uniunea Europeană, iar această cultură are o importanță strategică pentru dezvoltarea sectorului proteinelor vegetale, pentru reducerea dependenței de importuri și pentru consolidarea autonomiei alimentare europene. În același timp, soia cultivată în Uniunea Europeană se produce pe terenuri agricole existente, în condiții stricte de mediu, climă și biodiversitate, fără a putea fi comparată cu soia provenită din regiuni unde există riscuri reale de defrișare sau conversie a ecosistemelor naturale.
Clasificarea generală a soiei drept materie primă cu risc ridicat ILUC ar fi transmis un semnal negativ fermierilor și industriei de procesare, descurajând investițiile într-un sector pe care Uniunea Europeană declară că dorește să îl dezvolte: cel al proteinelor vegetale. Pentru fermieri, soia înseamnă nu doar o cultură importantă economic, ci și o plantă valoroasă în rotație, cu beneficii agronomice clare, inclusiv fixarea azotului, îmbunătățirea fertilității solului și reducerea necesarului de îngrășăminte.
Forumul APPR mulțumește eurodeputaților români care au înțeles importanța acestui subiect pentru agricultura românească și au susținut o abordare realistă și echilibrată, dincolo de apartenența politică. În mod special, Forumul APPR adresează mulțumiri domnului Daniel Buda (PNL/PPE), doamnei Maria Grapini (PSD/S&D) și doamnei Georgiana Teodorescu (AUR/ECR), pentru implicarea și sprijinul acordat în acest dosar.
„Pentru fermierii din România, acest vot este un semnal important că vocea lor contează la nivel european. Nu putem construi politici sustenabile prin soluții generale, care nu țin cont de realitatea din teren. Soia produsă în România și în Uniunea Europeană trebuie analizată distinct, în funcție de originea și condițiile reale de producție. Forumul APPR va continua să susțină, în dialog cu instituțiile europene și naționale, politici agricole bazate pe date, proporționalitate și respect pentru fermierii care produc în conformitate cu standardele europene”, a transmis Cristina Cionga – Director Adjunct FAPPR.
Forumul APPR consideră că următorul pas trebuie să fie revizuirea actului delegat de către Comisia Europeană, astfel încât acesta să mențină obiectivul legitim de combatere a defrișărilor, dar să introducă o evaluare diferențiată, bazată pe origine și pe riscul real asociat fiecărei materii prime.
Organizația va continua să urmărească acest dosar și să contribuie activ, alături de partenerii europeni și de autoritățile române, la conturarea unei politici care să protejeze mediul, dar și competitivitatea fermierilor europeni.
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) este o structură profesională federativă, formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, înființată în anul 2012. Forumul APPR este vocea activă a fermierilor și procesatorilor din agricultură, membră a Confederației Europene a Producătorilor de Porumb (CEPM) și a platformei europene Farm Europe – activă în reprezentarea intereselor legitime ale filierelor agricole europene. FAPPR furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România afiliate.