Autor: Andrei Rădulescu
Datele publicate recent de Institutul IFO din Germania indică ameliorarea climatului de afaceri în prima economie a Uniunii Europene pentru a treia lună la rând în iulie, spre cel mai ridicat nivel din luna februarie anul curent (perioada de dinainte de declanșarea conflictului din Orientul Mijlociu), după cum se poate observa în graficul de mai sus.
Această evoluție a fost determinată de creșterea înregistrată la nivelul componentei perspective pe termen scurt, pentru a treia lună consecutiv în iulie, cu o rată lunară de 2,4 puncte, până la 86,7 puncte, cel mai ridicat nivel din luna februarie 2026, aspect evidențiat în graficul anterior.
Pe de altă parte, pe segmentul situația curentă s-a înregistrat o scădere cu o rată lunară de 0,5 puncte, până la 86,5 puncte în luna iulie (cel mai redus nivel din luna mai), pe fondul reluării conflictului din Orientul Mijlociu (cu implicații imediate la nivelul cotațiilor internaționale la țiței).
Ameliorarea climatului de afaceri în Germania pe parcursul ultimelor luni a fost determinată de stabilizarea cotațiilor internaționale la țiței (după nivelurile maxime locale înregistrate în luna aprilie) și de implementarea programelor guvernamentale (inclusiv cel de militarizare). În acest context, atrag atenția cu privire la creșterea consumului guvernamental cu un ritm anual în accelerare la 3,5% în primul trimestru din 2026, cea mai bună evoluție din primul trimestru al anului 2022 (din perioada pandemiei), potrivit estimărilor Eurostat, reprezentate în graficul de mai jos.
Cu toate acestea, indicatorul care măsoară climatul de afaceri din Germania a continuat să se situeze sub nivelurile medii istorice în a șaptea lună a anului curent, la fel cum s-a întâmplat pe parcursul ultimilor ani (după declanșarea conflictului din Ucraina). Această evoluție exprimă perspective pentru un climat investițional dificil în prima economie a Uniunii Europene pe termen scurt, cu implicații nefavorabile pentru toate țările membre ale blocului comunitar. În acest context atrag atenția cu privire la revenirea pe scădere a formării brute de capital fix în Germania în primul trimestru din acest an, cu o rată anuală de 0,8%, cea mai severă ajustare din al doilea trimestru al anului 2025, potrivit estimărilor Eurostat reprezentate în graficul de mai jos.

Prognozele de vară ale Fondului Monetar Internațional (FMI), publicate la începutul lunii iulie, indică perspective de accelerare ușoară a ritmului anual de creștere a activității economice în Germania, de la 0,2% în 2025 la 0,7% în 2026 și 1,0% în 2027.