Update articol:

Reuters: Iranul ar urma să primească până la 400 de sisteme antiaeriene portabile din China, pe fondul conflictului cu SUA și Israel

iran Sursa foto: pixabay.com
  • Potrivit unor surse Reuters, contractul este estimat la 60-70 de milioane de dolari și vizează livrarea de sisteme MANPADS QW-12 și FN-16. Beijingul dezminte informațiile.

Iranul urmează să primească în următoarele săptămâni primul transport dintr-un contract care ar putea include până la 400 de lansatoare portabile de rachete antiaeriene (MANPADS) fabricate în China, potrivit a trei surse familiarizate cu acordul, citate de Reuters. Livrarea ar reprezenta unul dintre cele mai importante demersuri ale Teheranului de refacere a apărării antiaeriene după luni de conflict cu Statele Unite și Israel.

Sursele susțin că acordul, evaluat la 60-70 de milioane de dolari, prevede achiziția a 300-400 de sisteme MANPADS, inclusiv rachete chinezești QW-12 și FN-16, destinate interceptării aeronavelor care zboară la joasă altitudine, elicopterelor și dronelor.

Potrivit Reuters, contractul ar fi fost semnat prin intermediul companiei Zhongqing Baoshang International Investment, cu sediul în Hong Kong, care ar acționa ca intermediar între partea iraniană și furnizorul chinez.

Beijingul respinge informațiile

Ministerul de Externe al Chinei a dezmințit informațiile publicate de Reuters.

„Relatările relevante sunt complet nefondate. China a avut în mod constant un rol în promovarea păcii și încheierea conflictului”, a transmis un purtător de cuvânt al ministerului.

Nici compania Zhong Qing Bao Shang Group, societatea-mamă a intermediarului menționat de Reuters, nu a comentat informațiile.

Iranul încearcă să-și refacă apărarea antiaeriană

Potrivit surselor Reuters, Iranul încearcă să-și consolideze apărarea după luni de confruntări în care Statele Unite și Israel au lovit instalații asociate programelor iraniene de rachete, drone și apărare antiaeriană, iar Teheranul a răspuns cu atacuri cu rachete balistice și drone.

Conflictul a evidențiat dificultățile Iranului în protejarea bazelor militare și a infrastructurii strategice împotriva aeronavelor moderne și a munițiilor ghidate cu precizie.

Reuters amintește că bombardamentele americane au fost suspendate temporar sâmbătă, însă președintele Donald Trump a avertizat că atacurile vor fi reluate dacă negocierile nu vor pune capăt conflictului, aflat într-un armistițiu fragil din luna aprilie.

Livrările ar urma să tranziteze Pakistanul

Sursele citate de Reuters afirmă că primele transporturi ar urma să plece din Urumqi, în vestul Chinei, și să tranziteze Pakistanul înainte de a ajunge în Iran, deși nu este clar dacă transportul se va realiza pe cale aeriană sau terestră.

Armata pakistaneză a respins însă aceste informații.

„Speculațiile privind implicarea Pakistanului în furnizarea către Iran a unor sisteme de apărare antiaeriană din China sunt complet fabricate și false”, a transmis serviciul de relații publice al armatei pakistaneze (ISPR).

Sisteme mobile pentru apărarea infrastructurii

Experții militari citați de Reuters arată că sistemele MANPADS sunt importante deoarece pot fi dispersate rapid, operate de echipe restrânse și mutate frecvent, fiind mai greu de localizat și distrus decât bateriile fixe de apărare antiaeriană.

Modelele QW-12 și FN-16 sunt rachete ghidate în infraroșu, lansate de pe umăr, concepute pentru a doborî aeronave, elicoptere și drone care zboară la altitudine redusă. Deși QW-12 este considerat inferior variantelor mai noi QW-18 și QW-19, analiștii apreciază că sistemul poate oferi un nivel eficient de protecție împotriva dronelor și a altor ținte aeriene de proximitate.

Reuters notează că două surse din serviciile occidentale de informații și un oficial iranian au declarat că Teheranul analizează și utilizarea unor rute terestre pentru transportul discret al echipamentelor militare și al componentelor cu dublă utilizare provenite din China, reducând astfel riscul de interceptare.

Agenția amintește, de asemenea, că a relatat anterior despre negocierile dintre Iran și China privind o posibilă achiziție de rachete de croazieră antinavă, fără a putea confirma dacă acel acord a fost finalizat.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (29/07/2026)

Oprirea controlata a Unitatii 2 CNE Cernavoda

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (29/07/2026)

Perioada inchisa 30.07.2026 - 28.08.2026

BITTNET SYSTEMS- Ob. 2027 (BNET27A) (29/07/2026)

Perioada inchisa 30.07.2026 - 28.08.2026

BITTNET SYSTEMS (BNET28) (29/07/2026)

Perioada inchisa 30.07.2026 - 28.08.2026