Update articol:

SUA: Joe Biden, oficial candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale

SUA: Joe Biden, oficial candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale
 - poza 1

Joe Biden a fost nominalizat oficial marţi candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie, în cadrul cărora se va confrunta cu Donald Trump, relatează dpa, potrivit Agerpres.

”Vă mulţumesc foarte, foarte mult. Din toată inima. Mulţumesc tuturor, înseamnă totul pentru mine şi familia mea şi ne vom vedea cu toţii joi”, a afirmat fostul vicepreşedinte american, într-un mesaj video, după finalizarea numărării delegaţilor.

Biden va susţine joi un discurs de acceptare a nominalizării, în ultima zi a Convenţiei Naţionale Democrate, prima din istoria americană care se desfăşoară online.

Ca o formalitate, fiecare stat şi teritoriu american au votat pentru Joe Biden. Rivalul său democrat, senatorul Bernie Sanders, care şi-a exprimat sprijinul pentru fostul vicepreşedinte american într-un discurs rostit în noaptea trecută, a indicat că Partidul Democrat este unit în faţa miliardarului republican Donald Trump. 

2020 Democratic National Convention Livestream #DemConvention | Joe Biden

People from across the nation are (virtually) coming together for the start of the #DemConvention. Tune in at 9PM ET.

Publicată de Joe Biden pe Luni, 17 august 2020

BVB | Știri BVB
Premier Energy PLC (PE) (20/11/2025)

Achizitia unui proiect BESS ready-to-build de 200 MW/400 MWh in Romania

CONPET SA (COTE) (20/11/2025)

Tranzactii - art. 19 Regulamentul (UE) nr. 596/2014

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/11/2025)

Hotarari AGA E 20 noiembrie 2025