Update articol:
În oferta publică de preluare obligatorie,

Zentiva Group a ajuns la 93,32% din Zentiva

Zentiva Group a ajuns la 93,32% din Zentiva
 - poza 1

Zentiva Group a ajuns la o deținere de 93,32% din Zentiva (SCD), în urma ofertei publice de preluare obligatorie, derulată în perioada 18 decembrie 2018 – 11 ianuarie 2019, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București (BVB).

Astfel, acționarul a reușit să cumpere, în ofertă, numai 200.333 acțiuni, pentru 750.788 lei.

Oferta viza un pachet de 6,73% din acțiunile SCD, pe care Zentiva Group nu le deținea, prețul oferit fiind de 3,7472 lei/unitate. Tranzacția s-ar fi ridicat astfel la 105,09 milioane de lei.

Anterior ofertei, potrivit unei informări de la Depozitarul Central, Zentiva Group deținea, 93,22% din Zentiva SA, după transferul acțiunilor de pe celelalte entități din grup – Zentiva NV și Venoma Holdings Limited.

Zentiva NV a derulat, în aprilie 2018, o ofertă de preluare a Zentiva SA, în urma căreia și-a sporit participația cu un pachet de 11,57%. Ofertantul anunţase că intenţionează să iniţieze procedura de retragere de la tranzacţionare, conform Legii 24/2017 privind piaţa de capital.

Zentiva NV este deţinută în proporţie de 100% de Sanofi-Aventis, subsidiară a Sanofi.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (08/07/2026)

Perioada inchisa tranzactionarii: 14 iulie 2026 - 14 august 2026

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (08/07/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (08/07/2026)

Contract cf. art. 234 lit i) Reg. ASF 5 din 2018