Update articol:

Ajay Banga, Banca Mondială: Acordăm noi împrumuturi pentru extinderea misiunii instituţiei, incluzând combaterea schimbărilor climatice

Ajay Banga, Banca Mondială: Acordăm noi împrumuturi pentru extinderea misiunii instituţiei, incluzând combaterea schimbărilor climatice
 - poza 1 Ajay Banga/ Sursa foto: worldbank.org

Preşedintele Băncii Mondiale (BM), Ajay Banga, a prezentat vineri planuri ambiţioase de extindere a misiunii instituţiei pentru a include schimbările climatice şi alte crize globale, accelerând procesul de luare a deciziilor şi oferind mai multe împrumuturi şi mai ieftine, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În prima intervenţie majoră după preluarea funcţiei, în 2 iunie, fostul şef al MasterCard a anunţat măsuri pentru ca în următorul deceniu capacitatea suplimentară de creditare să ajungă la 157 miliarde de dolari, iar Banca Mondială ar putea acorda credite cu scadenţa la 35-40 de ani pentru investiţii în capital uman.

“Analizăm dacă putem reduce dobânzile pentru a stimula renunţarea la cărbune, ca parte a tranziţiei energetice”, a declarat Banga, cu prilejul reuniunilor anuale ale Băncii Mondiale şi Fondului Monetar Internaţional din Maroc.

De asemenea, Banca Mondială caută alte metode pentru a majora asistenţa financiară pentru tranziţia energetică a ţărilor care folosesc atât programele destinate ţărilor cu venituri medii, cât şi fondurile pentru statele cu venituri scăzute, a adăugat Banga.

Declaraţia sa vine la o zi după ce organismul de conducere al BM a aprobat o nouă declaraţie privind viziunea: “Crearea unei lumi fără sărăcie – pe o planetă locuibilă”.

Modificarea extinde precedenta declaraţie a Băncii Mondiale de a se concentra pe reducerea sărăciei şi promovarea prosperităţii împărtăşite, incluzând şi atenuarea crizelor globale.

Ajay Banga a fost însărcinat cu transformarea Băncii Mondiale pentru a majora capacitatea sa de împrumut şi a revizui modelul de business al instituţiei în vederea combaterii schimbărilor climatice, pandemiilor, insecurităţii alimentare şi alte crize, pe lângă misiunea tradiţională a instituţiei de combatere a sărăciei.

BVB | Știri BVB
BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (26/10/2026)

Informare Depozitarul Central - operare diminuare capital social - nr. actiuni

ALTUR S.A. (ALT) (26/10/2026)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR SA

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (26/10/2026)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.10.2026 - 25.11.2026

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (26/10/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii proprii 19.10-23.10.2026