Szabolcs NEMES – Managing Partner, Roland Berger România

Tratam în materialul precedent soluțiile pe care le-ar putea avea la dispoziție atât România cât și unele state din UE într-un scenariu care țițeiul rusesc ar fi înlocuit cu cel provenit din alte părți ale lumii.

Întrebarea firească care apare este dacă și în cel fel ar putea fi influențată România de interzicerea importurilor de țiței și produse petroliere din Rusia și cum ar putea fi absorbite efectele unei astfel de măsuri.

În cazul României, cele patru rafinării – două deținute de Rompetrol Rafinare (Petromidia cu o capacitate aproximativă de 6 milioane de tone și Vega Ploiești cu o capacitate de aproximativ 0.2 milioane de tone), OMV Petrom Brazi (capacitate de aproximativ 5 milioane de tone) și Petrol Lukoil cu acționariat rusesc (circa 2.5 milioane de tone) au o abordare eterogenă în ceea ce privește aprovizionarea cu țiței, în funcție de profilul companiei și de locația propriu-zisă a rafinăriei.

Astfel, Petromidia se aprovizionează cu precădere cu țiței din Kazakhstan care ajunge la terminalul din Midia pe cale maritimă. Petrotel procesează țiței importat din Rusia și transportat la Ploiești prin Oil Terminal Constanța și conductele Conpet, în timp ce în cazul OMV Petrom Brazi se folosește țiței care provine din producția domestică precum și țiței importat prin Oil Terminal Constanța și transportat prin conductele Conpet. Întrucât practic întreaga cantitate de țiței din import (peste 3 milioane tone prin Oil Terminal și aprox. 5 milioane tone prin Midia Marine Terminal într-un an tipic) ajunge în România pe cale maritimă, înlocuirea porțiunii rusești va fi direct condiționată nu doar de disponibilitatea și capacitatea de a securiza volumele și tipul de țiței necesar, ci și de capacitatea de transport maritim. În egală măsură, având în vedere evoluțiile geopolitice din regiune, securitatea transportului maritim internațional din Marea Neagră va fi un factor de influență care nu poate fi neglijat.

Într-un mod similar cu situația de la nivel european, nici pentru România provocarea generată de identificarea unor alternative de aprovizionare cu țiței și produse petroliere din afară Rusiei nu este simplă, însă în orice caz pare mai ușor de gestionat decât în cazul gazelor naturale. Cu toate acestea, oprirea importurilor rusești poate declanșa inclusiv o consolidare a industriei din România; în Europa de Vest, în contextul peisajului de rafinare caracterizat de supracapacitati, deja de câțiva ani se poate observă această tendința treptată de consolidare.

 În aceea ce privește consumul, o particularitate a pieței din România o reprezintă așteptarea ca, pe termen mediu, consumul de benzină să crească. Această evoluție este diferită prin comparație cu piețele dezvoltate din Europa de Vest unde, încă dinainte de izbucnirea războiului dintre Rusia și Ucraina, cererea de carburant era preconizată să scadă pe fondul unei tendințe mai accentuate de electrificare,  a îmbunătățirilor de eficientă ale motoarelor de combustie internă sau a penetrării soluțiilor de mobilitate electrică. Dacă facem abstracție de reacțiile inițiale de panică, până în prezent creșterile prețului de retail în cazul benzinei și motorinei nu par să fi influențat într-un mod substanțial cererea sau obiceiurile de consum ale populației. Totuși, în contextul planurilor de decarbonizare ale jucătorilor din industria petrolieră, pe termen mediu-lung, ne putem aștepta în România la o scădere nu numai a consumului de carburanți, dar și a volumelor de țiței prelucrat.

Totodată, rămâne în schimb de văzut cum se va reflectă per ansamblu efectul inflaționist al creșterii prețurilor și care vor fi implicațiile complete ale acestuia asupra evoluției cererii și a dezvoltării economiei. La o extremă avem un scenariu în care creșterea prețului țițeiului și al produselor petroliere se reflectă în lanț în prețul majorității produselor. La extremă opusă, dezechilibrul dintre cererea și oferta de țiței și produse petroliere ar putea genera reacții dificil de prevăzut și anticipat la nivel geopolitic cu consecințe care transced valul inflaționist. În mod evident aceste două scenarii și inclusiv eventualele alternative la acestea vor produce efecte variate care se vor reflectă în mod diferit și în România.

În ceea ce privește prețul la pompă al carburanților, România se află în continuare printre țările cu cele mai mici prețuri din Europa chiar dacă creșterile din ultimele 12 luni au fost printre cele mai mari (44% la benzină și 58% la motorină față de creșterea medie la nivelul UE de 31% și, respectiv, 46%). Există și câteva țări care au implementat sau sunt în faza avansată de implementare a unor mecanisme de control al prețurilor, de exemplu Ungaria a ales să plafoneze prețul la pompă, în Germania s-a introdus o reducere temporară a taxei pe carburanți în timp ce în Portugalia a există un program de acordare de vouchere în valoare de până la 20 EUR/ beneficiar. În timp ce România va deconta 50 de bani din prețul de la pompă pentru combustibilii utilizați de transportatori.

Problema securității energetice europene în cazul țițeiului și a produselor petroliere este mai redusă – comparativ, de exemplu, cu cea a gazelor naturale – cel puțin prin prisma capacității tehnice și a accesului la surse alternative de aprovizionare. Desigur, creșterea și mai accentuată a prețului petrolului rămâne sub semnul incertitudinii, cu efecte dificil de anticipat în întregime. În contextul unor potențiale dezechilibre, cel puțîn pe termen scurt, materializarea unor scenarii de creștere semnificativă a prețului nu este însă neplauzibila. Chiar și în cazul unui șoc în ceea ce privește oferta de țiței și produse petroliere (de ex., deficit masiv al volumelor disponibile), există diferite opțiuni cum ar fi introducerea unor măsuri de reducere/ raționalizare a consumului. Momentan, această direcție nu a fost considerată în mod activ, deși de-a lungului timpului au existat perioade în care a fost aplicată (de ex., în timpul crizei petrolului de la mijlocul anilor ’70). Deși posibilă, in România, raționalizarea consumului ar trimite cu siguranță la experiențele din perioada comunistă, având un efect puternic negativ. Totuși, România trebuie să ia in calcul soluții alternative pentru reducerea dependenței de importurile de țiței din Rusia atât pe termen scurt (de exemplu, diversificarea surselor de aprovizionare), cât și pe termen mediu și lung (de exemplu, accelerarea decarbonizării sectorului de transporturi), precum și pentru contracararea unor efecte economice negative mai profunde.