Confuzia, automulţumirea şi inconsecvenţa în combaterea COVID-19 fac ca pandemia să fie departe de a se încheia, deşi […]
Autor: Adina Ardeleanu
Adina Ardeleanu, membru fondator Financial Intelligence, are o experiență de peste 12 ani în jurnalism economic. Ea a debutat, în 2006, la publicația Bursa, avansând până în poziția de redactor șef adjunct.
De-a lungul carierei, Adina a fost premiată pentru articolele dedicate pieței de capital, atât de Asociația Brokerilor din România, cât și de Bursa de Valori din Polonia.
Absolventă de ASE, Adina a urmat cursuri de jurnalism economic ținute de Thomson Reuters, la Londra și Frankfurt, dar și de The Fund for American Studies (TFAS), la Praga.
Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a anunţat, luni, depunerea moţiunii simple împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, solicitând să […]
Perioada de înscriere este cuprinsă între 10.04.2021 – 16.04.2021, ora 24.00. Guvernul României a aprobat normele metodologice pentru […]
Activele administratorilor de fonduri europeni au atins un record de 11,3 trilioane de euro, pe măsură ce sprijinul […]
de Ionut Paulenco, analist al platformei de investiții eToro Săptămâna trecută s-a încheiat cu noi recorduri pentru piețele […]
Grecia îşi redeschide graniţele pentru turism din 16 aprilie, a anunţat luni ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), […]
În vederea îndeplinirii obligațiilor ce le revin în conformitate cu prevederile legale, operatorul de transport și de sistem […]
Hidroelectrica propune acționarilor dividende de 1,28 miliarde lei, care ar urma să fie aprobate la Adunarea Generală, convocată […]
Enel introduce Homix pe piața din România, o soluție inteligentă pentru locuințe care ajută familiile să economisească energie […]
Pandemia provocată de COVID-19 a obligat companiile să își reevalueze prioritățile și să își accelereze eforturile de transformare […]
BRD Groupe Société Générale reia, în această perioadă, creditarea în cadrul programului ”Noua Casă”. Banca are la dispoziție, […]
Pentru prima data in istoria de 23 de ani a indicelui BET a fost depasit pragul de 11.000 […]
Raiffeisen Bank SA și EximBank au structurat un pachet financiar care securizează necesarul de lichidități pentru activitatea curentă […]
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat luni, referitor la situaţia de la Spitalul Foişor – de unde pacienţii […]
Liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, propune trecerea tuturor spitalelor în subordinea Ministerului Sănătăţii şi […]
*Ministrul Cristian Ghinea discută aplicat la Bruxelles în perioada 12-16 aprilie Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a terminat […]
Romcab (MCAB) anunță că Valtecia Development i-a cerut, din nou, falimentul, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori […]
Poliţiştii şi procurorii efectuează, luni, percheziţii în Capitală şi în alte şase judeţe la persoane şi firme bănuite […]
Lucian Bode, ministrul afacerilor interne, a declarat luni dimineață că atunci când o persoană se îmbolnăvește trebuie să […]
Cel mai înalt oficial pentru controlul bolilor din China a declarat că țara are în vedere oficial amestecarea vaccinurilor […]
Acțiunile Alibaba au crescut cu 8%, luni, la Hong Kong, după ce compania a fost amendată cu 18,23 […]
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), dr. Valeriu Gheorghiţă, crede că din […]
Creșterea eficienței energetice este asumată la nivel european ca obiectiv strategic pentru protejarea mediului si diminuarea impactului schimbărilor […]
România va avea o creştere economică mai rapidă dacă accelerăm ritmul de vaccinare şi ajungem printre primii la […]
Ministrul Economiei Claudiu Năsui a anunțat, astăzi, semnarea a trei acorduri între România și Ungaria. El a scris […]
Ministrul Energiei Virgil Popescu a anuntat ca, săptămâna viitoare, va prezenta public toate detaliile privind planul de restructurare […]
Romgaz a anuntat, azi, suspendarea notificării de reziliere a Contractului de lucrări nr. 13384/2016, având ca obiect Dezvoltarea […]
Dezvoltatorul imobiliar din Brașov Qualis Properties a listat prima sa emisiune de obligațiuni la Bursa de Valori București […]
Producţia de hidrocarburi a OMV Petrom a fost, în primul trimestru al acestui an, de 138.900 barili echivalent […]
Grupul austriac OMV a anunţat, vineri, că producţia sa de hidrocarburi a crescut puternic în primul trimestru al […]
Topul celor mai tranzacționate acțiuni de investitorii români pe platformele Saxo în ultimele trei luni s-a schimbat fundamental […]
O bună comunicare online, bazată pe analiza activității concurenței, atrage o creștere a cifrei de afaceri cu 5% […]
Proiectul ar trebui să aibă o putere instalată de cca. 50 MW produsă de 10 -15 turbine eoliene […]
Ministerul Energiei şi Banca Mondială vor să realizeze un studiu comun cu privire la toate resursele energetice din […]
Producătorul de sisteme pluviale Raiko Transilvania s-a listat, joi, 8 aprilie, la Bursa de Valori București (BVB), pe […]
Mai multe ţări europene analizează combinarea vaccinurilor pentru Covid-19, la persoane care au primit prima doză de vaccin […]
Furnizorii de Internet în bandă largă se confruntă cu întârzieri de peste un an la comenzile pentru routere […]
Sistemul Medical MedLife a anunţat finalizarea tranzacţiei de cumpărare a pachetului majoritar în proporţie de 60% al companiei […]
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat miercuri că a găsit o potenţială legătură între vaccinul dezvoltat de […]
Guvernul va aproba joi prelungirea stării de alertă, în cadrul hotărârii care va fi adoptată urmând să fie […]
