Update articol:

Bogdan Chirițoiu: Consiliul Concurenţei va relua inspecţiile, după ridicarea stării de alertă

Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei

Consiliul Concurenţei va relua inspecţiile, după ridicarea stării de alertă, a declarat Bogdan Chiriţoiu, Președintele Consiliului Concurenței, la  evenimentul online „Concurența în vremea COVID-19 și după”, organizat de firma de avocatură Schoenherr și Asociații SCA. 

Referindu-se la activitatea autorității române de concurență pe durata stării de urgență și a stării de alertă și la planurile pentru perioada următoare, Președintele Consiliului Concurenței a declarat în cadrul evenimentului online: „Am funcționat foarte bine în această perioadă – concentrările economice au decurs normal, în cazul investigațiilor nu au existat întârzieri. Nu am derulat audieri, însă ne propunem să le reluăm în săptămânile următoare, mutându-le în format online. De asemenea, nu am declanșat noi investigații dar, după ridicarea stării de alertă, vom relua inspecțiile – vom începe cu inspecții mici, astfel încât să ne dăm seama în ce condiții le putem derula, înainte de a trece la cazurile mari. Până la finalul anului, vom finaliza o serie de investigații aflate în curs.”

Printre temele discutate în cadrul evenimentului s-au numărat aspectele la care trebuie să fie atenți jucătorii din anumite sectoare în contextul nevoii crescute de cooperare în contextul actual (precum problemele de aprovizionare cu produse esențiale, lanțul de distribuție, activități de cercetare și dezvoltare), creșterea (excesivă) a prețurilor, precum și participarea companiilor în asociațiile profesionale.

Președintele autorității de concurență a punctat că, în această perioadă, autoritatea a avut o atitudine mai permisivă față de anumite comportamente și că, pe fondul crizei sanitare generate de pandemie, a acceptat lucruri pe care nu le-ar fi acceptat în mod normal. În ultimele luni, Consiliul Concurenței a primit un număr considerabil de solicitări din partea mediului de afaceri cu privire la posibilitatea „relaxării” unor reguli de concurență, la care a răspuns cu îndrumări (spre exemplu, privind comerțul online, retailul alimentar sau comerțul cu carburanți).

În contextul acestei atitudini permisive a autorității cu privire la anumite forme de cooperare între companii concurente, specialiștii le recomandă companiilor să fie atente la comportamentele adoptate. „Nu trebuie uitat că aceste forme de cooperare sunt permise în anumite limite, în contextul pandemiei. Pentru a beneficia de exceptare, o cooperare între competitori ar trebui să fie necesară, proporțională cu obiectivele urmărite și limitată în timp. Trebuie acordată o atenție deosebită formalizării cooperării (preferabil, în scris, cu limite și reguli clare pentru toți participanții) și schimburilor de informații ce vor avea loc pentru punerea în practică” – a precizat Georgiana Bădescu, coordonatoarea practicii de dreptul concurenței a Schoenherr și Asociații SCA.

De altfel, autoritatea de concurență atrage atenția că această situație nu va dura la nesfârșit: „Vom comunica public momentul la care vom renunța la această atitudine oarecum permisivă și vom înceta emiterea unor astfel de îndrumări, atunci când situația se va normaliza” – a menționat Bogdan Chirițoiu.

În privința ajutorului de stat, Președintele Consiliului Concurenței este de părere că prioritatea acestui moment trebuie să fie implementarea măsurilor de sprijin luate deja pentru companiile mici, precum și a celor anunțate pentru companiile mari. „Prioritatea nu trebuie să fie să generăm noi și noi măsuri de sprijin, ci să punem presiune pe aparatul administrativ să implementeze modificările deja legiferate” – a punctat Bogdan Chirițoiu.

Le recomandăm atât companiilor, cât și asociațiilor, o abordare proactivă și preventivă. Regulile de concurență nu suferă derogări semnificative, pot fi doar interpretate mai relaxat având în vedere contextul economic defavorabil. Companiile interesate de o potențială cooperare cu competitorii ar trebui să aibă în vedere și consultarea prealabilă a Consiliului Concurenței” – a precizat Georgiana Bădescu.

Webinarul a abordat o serie de provocări pentru companii și asociații din perspectivă concurențială, generate de pandemia COVID-19 și de măsurile legislative luate în scopul limitării răspândirii acesteia și a fost găzduit de Georgiana Bădescu, partener Schoenherr și coordonatoarea practicii de dreptul concurenței a firmei în România și Moldova.

Acest webinar a fost ultimul dintr-o serie de cinci evenimente online organizate de Schoenherr și Asociații SCA în perioada mai-iunie pe tema problemelor juridice și fiscale cu care se confruntă companiile din România în contextul măsurilor legislative luate în contextul pandemiei COVID-19.

Schoenherr este o firmă regională de avocatură activă în Europa Centrală și de Est/Europa de Sud Est și prima firmă de avocatură internațională care a intrat pe piața din România (în 1996). În prezent, Schoenherr și Asociații SCA reunește 60 de avocați și consultanți fiscali. Firma oferă servicii integrate în toate domeniile avocaturii de afaceri, precum și servicii de consultanță fiscală, printr-o societate afiliată specializată.

BVBStiri BVB

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (27/11/2020)

Comunicat referitor la comentarii media

SIF BANAT CRISANA S.A. (SIF1) (27/11/2020)

Autorizatie ASF - Modificare act constitutiv

ELECTROARGES SA (ELGS) (27/11/2020)

Prelungire mandat reprezentant permanent Benjamins United SRL