Update articol:

Bogdan Cumpănașu: România şi Polonia – piloni ai noii arhitecturi energetice europene?

Autor: Bogdan Lucian Cumpănașu

Bogdan Lucian Cumpănașu este expert în domeniul securității naționale şi doctorand în ştiinţe politice la nivelul Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative din București. A lucrat mai mult de 6 ani în sectorul public, iar în prezent activează în sectorul de agribusiness, pe care îl apreciază drept un factor decisiv în dezvoltarea economică și durabilă a României. Domeniile sale de interes sunt: europenizare, democratizare și tranziție, securitate energetică, agrointelligence, politica comercială a UE, Europa Centrală și de Est.

După căderea comunismului, fostele ţări ale Pactului de la Varşovia şi statele Baltice au reuşit să îşi asigure securitatea prin extinderea succesivă a NATO în fosta sferă de influenţă a Uniunii Sovietice. În ultimii ani această nevoie de securitate s-a dovedit de importanţă majoră ca urmare a acţiunilor pe care Federaţia Rusă, revanşardă şi în ascensiune, le-a proiectat în vecinătate prin susţinerea sau declanșarea unor conflicte militare (în Georgia, Republica Moldova şi Ucraina) sau prin încălcarea dreptului internaţional (anexarea ilegală a Crimeei).

În prezent, deşi fostele ţări comuniste din Europa Centrală şi statele Baltice beneficiază de tutela militară a NATO, acestea continuă să fie însă vulnerabile în faţa unui alt instrument de hard power folosit de Rusia în politica externă: şantajul energetic.

Securitatea energetică a statelor din Europa Centrală şi de Est reprezintă o problemă stringentă, majoritatea acestora fiind dependente de gazul rusesc, încercând să identifice surse energetice alternative şi să-şi consolideze propriile capacităţi.

Polonia şi România, cele mai mari ţări ale Europei Centrale şi, în acelaşi timp, principalii piloni ai NATO în frontiera răsăriteană sunt şi ţările cele mai active în ceea ce priveşte obiectivul de a deveni independente de Federaţia Rusă şi de a se transforma în hub-uri energetice regionale.

În acelaşi timp, Ucraina, ţara de tranzit a gazelor ruseşti continuă să reprezinte un factor determinant în arhitectura energetică europeană, iar intenţiile Rusiei de a ocoli această ţară prin realizarea celor două mari proiecte regionale (Nord Stream II şi Turkish Stream) nu fac decât să întărească dependenţa energetică a ţărilor europene şi a Uniunii Europene (UE).

 

Securitatea energetică – importanţa geopolitică

În literatura teoretică a studiilor de securitate, conceptul de securitate energetică este perceput egal ca importanţă cu factorii militari clasici, urmare a setului complex de provocări la adresa securităţii şi stabilităţii societăţilor moderne[1]. În completare, Joseph Nye apreciază că în prezent puterea nu mai vine pe ţeava tunului, cum menţiona Mao Zedong în perioada Războiului Rece, ci pe conducta de petrol sau de gaze naturale. Resursele naturale energetice sunt folosite ca un instrument de coerciţie (hard power), iar cele mai importante ţări producătoare joacă un rol semnificativ în politica mondială[2].

Acelaşi teoretician apreciază că Rusia intervine direct în influenţarea pieţelor energetice europene prin intermediul companiei de stat – Gazprom – folosind diplomaţia conductelor pentru a obţine avantaje strategice în alte sectoare, inclusiv militare sau pentru a pune presiune pe ţările din regiune[3].

În Uniunea Europeană, securitatea energetică este percepută drept asigurarea fizică neîntreruptă a produselor energetice pe piață, la un preț convenabil pentru toți consumatorii, respectând în același timp aspectele legate de mediu și urmărind o dezvoltare durabilă[4]. În același timp, pentru ţările Europei Centrale şi de Est, pe fondul cererii în creştere continuă a resurselor de hidrocarburi şi dependenţei energetice de gazele ruseşti, diversificarea surselor de aprovizionare reprezintă un obiectiv strategic[5].

 

Iniţiativa celor 3 Mări (I3M) – format de cooperare şi dezvoltare reciprocă sau proiect geopolitic?

I3M reprezintă o platformă politică lansată în 2015, la iniţiativa Poloniei şi Croaţiei, destinată îmbunătăţirii şi stimulării cooperării economice, energetice în Europa Centrală de Est, reunind 12 ţări: grupul Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria), statele Baltice (Lituania, Letonia şi Estonia), Austria, Bulgaria, Croaţia, România şi Slovenia.Cu excepția Austriei, prezentă în I3M ca urmare a poziţionării geografice (Europa Centrală), toate celelalte state sunt membre ale UE şi NATO, împărtăşind un trecut istoric comun ca foste state comuniste.

Valentin Naumescu atrage atenţia asupra constituirii unui bloc geopolitic, cel al Europei Centrale „Trimarium” (Marea Baltică, Neagră şi Adriatică) ce ar putea să reprezinte un format de contrabalansare împotriva nucleului dur franco-german al UE. Practic, I3M revigorează conceptul interbelic „intermarium” propus în 1918 de mareşalul polonez Pilsudski, al cărui scop era crearea unei alianţe a ţărilor aflate între Germania şi Uniunea Sovietică, pentru a se opune ameninţărilor militare venite dinspre cele două puteri regionale[6].

Sprijinită de preşedintele Donald Trump care a şi participat la Summit-ul din Varşovia din 06 iulie 2017, I3M a fost percepută drept o structură de susţinere a intereselor americane în regiune şi a stârnit îngrijorare la Berlin şi Moscova.

Pe de altă parte, temerile istorice ale statelor din Europa Centrală şi de Est privind negocierile între Germania şi Rusia care ar putea să le afecteze securitatea s-au adeverit în domeniul energetic, prin înţelegerea bilaterală privind construcţia şi operaţionalizarea gazoductului Nord Stream II. Cu toate că Germania se prezintă ca un susţinător al independenţei energetice a UE, în practică şi-a urmărit propriul interes economic şi energetic în relaţia cu Moscova, ceea ce a stârnit critici intense în rândul membrilor UE, în special din partea Poloniei şi a statelor Baltice.

Nu întâmplător, una dintre priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE (PRES RO, în perioada 01 ianuarie – 30 iunie 2019) a reprezentat-o securitatea energetică europeană şi, implicit reglementarea importului de gaze în Uniune şi protejarea pieţei comunitare de monopolul şi dependenţa faţă de un actor terţ.

Unul din dosarele majore negociate pe perioada PRES RO a fost reglementarea Nord Stream II, în 04 aprilie 2019 fiind aprobate extinderea normelor comunitare şi la conductele de gaze a căror sursă de provenienţă sunt ţările din afara Uniunii. Concret, normele europene prevăd separarea aprovizionării şi producţiei de gaze de domeniul transporturilor, accesul şi altor operatori la capacitatea conductelor şi transparentizarea tarifelor de tranzit[7].

Prin intermediul acestor norme, UE devine un actor implicat ce îşi impune propriile reguli pentru a putea să-şi controleze piaţa internă a gazelor naturale. Astfel, țările din afara Uniunii vor respecta principiile de transparenţă şi competivitate, iar statele membre vor avea obligaţia să solicite Bruxelles-ului permisiunea pentru a modifica sau iniţia acorduri privind livrarea gazelor naturale cu ţări non-UE[8].

Interesul SUA în susţinerea I3M

I3M este compatibilă cu strategia americană asumată de preşedintele Donald Trump de creştere a exporturilor de gaze naturale lichefiate (LNG) pe pieţele externe, Europa reprezentând o regiune de interes major. În discursul susţinut în marja Summit-ului de la Varşovia, Donald Trump le-a transmis partenerilor europeni faptul că: În cazul în care aveţi nevoie de energie, trebuie doar să ne contactaţi[9].

Construcţia terminalelor LNG în Europa Centrală şi de Est ar permite SUA să devină un competitor pe piaţa europeană în faţa Rusiei, explicându-se astfel şi opoziţia americană privind construcţia gazoductului Nord Stream 2.

Deşi costurile în transportul gazelor americane şi investiţiile pentru dezvoltarea infrastructurii LNG sunt mult mai ridicate comparativ cu importurile din Rusia, mai multe state, majoritatea rusofobe, precum Polonia şi statele Baltice s-au arătat interesate de alternativa promovată de SUA.

Mai mult decât atât, cel mai mare proiect energetic al I3M este reprezentat de coridorul energetic Nord-Sud, ce-şi propune să conecteze cele două terminale LNG din Polonia şi Croaţia. În cazul Poloniei, terminalul din oraşul Swinoujscie a fost finalizat în iunie 2017 şi e deja operaţional, iar cel croat, de pe insula Krk, ar urma să fie construit în următorii 2 ani[10].

Avantajele strategice ale Poloniei şi României

Polonia, ţară cu o atitudine pro-americană şi rusofobă acţionează ca un actor regional, ce urmăreşte să-şi proiecteze interesele în vecinătate şi să-şi limiteze propriile vulnerabilităţi. Practic, încă din 2009, de la lansarea Parteneriatului Estic, Polonia a încercat să identifice diverse inițiative pentru a elibera statele din Noua Europă de Est (Ucraina, Belarus şi Republica Moldova) din sfera de influenţă a Moscovei, să le aducă pe un parcurs pro-european şi să consolideze cooperarea econonică şi politică a acestora cu UE.

Este de amintit faptul că atât Parteneriatul Estic, cât şi I3M au fost iniţiative propuse de Varşovia care se erijează ca un actor normativ şi un exponent al europenizării în vecinătatea estică a UE. Astfel, Polonia urmăreşte să devină un pol de putere regional, beneficiind de susţinerea SUA, iarîn domeniul energetic această țară intenționează să se elibereze de dependenţa faţă de Moscova şi să devină un hub energetic regional pentru prelucrarea şi exportul de LNG.

În plus, Polonia intenţionează să exporte LNG american şi în Ucraina, interconectorul polonez-ucrainean Hermanowice – Bilche – Volytsia fiind programat să se finalizeze în 2020[11]. Intenţiile poloneze sunt relevante, întrucât Kievul devine vulnerabil energetic şi pierde fonduri substanţiale în urma deciziilor strategice luate de Federaţia Rusă pentru construirea unor gazoducte alternative spre Europa, care ocolesc Ucraina, precum Nord Stream 2 şi Turkish Stream. 

România se află într-o poziţie privilegiată faţă de statele din I3M, având propriile sale rezerve de hidrocarburi şi o infrastructură avansată de înmagazinare a gazelor naturale, importurile din Rusia, din ultimii ani, variind între 20% – 25%, funcţie de cererea de consum[12].

Rezervele de gaze naturale din Marea Neagră (estimate la 200 mld m3)[13] au potenţialul de a asigura independenţa energetică a României şi de a transforma acestă ţară într-un exportator de gaze în vecinătate şi o alternativă pentru statele din regiune la gazul importat din Rusia. Cu toate că pe parcursului anului 2019 au fost înregistrate dificultăţi legislative, ce au dus la renunţarea sau suspendarea investiţiilor de către unele concernuri petroliere (Exxon Mobil), perspectivele sunt încurajatoare pentru următorii ani.

Mai mult, România acţionează regional, promovând gazoductul BRUA, ce ar transporta gazele de la Marea Neagră în Vestul Europei, termenul de finalizare al proiectului fiind anul 2022[14]. Similar cu aspiraţiile poloneze, România intenţionează să livreze gaze naturale Ucrainei, existând o iniţiativă de construcţie a unui interconector cu Ucraina care să fie legat de BRUA[15].

Recent, Premierul României a declarat că este posibil ca BRUA să fie conectat cu Turkish Stream[16], conducta prin care Gazprom trasportă gaz în Europa Centrală, prin Turcia, ocolind Ucraina. Aceasta a fost inaugurată în 8 ianuarie 2020, la eveniment participând atât preşedintele Turciei, Racep Erdogan, cât şi cel rus, Vladimir Putin.

Rămâne de văzut dacă România va alege în viitor să-şi urmărească propriul interes pentru consolidarea independenţei energetice, prin diversificarea surselor de aprovizionare, inclusiv prin gazoducte susţinute de Moscova sau va deveni un exportator de gaze în Ucraina şi un competitor pentru Federaţia Rusă în vecinătate.

Noua agendă europeană în domeniul energiei

Prioritatea ambiţioasă a noii Comisii Europene de a transforma Uniunea Europeană  până în 2050, primul continent neutru din punct de vedere climatic şi adoptarea Pactului Ecologic European[17] reprezintă o oportunitate majoră pentru Polonia şi România pentru modernizarea sistemelor naţionale energetice şi transformarea acestora în hub-uri regionale durabile.

 

Concluzii

Europa Centrală şi de Est reprezintă o regiune de interes pentru marii actori internaţionali (SUA, Federaţia Rusă, UE și China), unde vechii parteneri devin competitori, fiecare având propriile pârghii și agende. Această zonă geografică compusă dinfoste state comuniste, majoritatea dintre acestea membre ale UE şi NATO,prezintă o dinamică ridicatăşi o evoluţie impredictibilă, iar domeniul energetic devine de interes strategic atât pentru ţările din acest areal, cât şi pentru marile puteri ce urmăresc să-şi proiecteze propriile interese politice într-o piaţă aflată în ascensiune.

Posibila extindere a I3M înspre Est, spre Ucraina, solicitată inclusiv de preşedintele în exerciţiu, Volodomir Zelenski[18], ar putea să reprezinte un format pragmatic de integrare a Kievului în piaţa energetică şi economică europeană, mult mai eficient decât Parteneriatul Estic. În aceeaşi măsură, Rusia ar putea percepe avansarea I3M în Noua Europă de Est drept o ameninţare la propria sa securitate, iar rivalitatea cu SUA pe piaţa energetică din Europa Centrală ar putea să creeze noi situaţii tensionate şi imprevizibile.

Totodată, România şi Polonia deţin suficiente avantaje pentru a deveni lideri regionali, iar relaţiile consolidate ale acestora cu SUA şi percepţiile negative despreRusia, definită constant ca un factor de risc şi destabilizator, le-ar putea transforma în reali competitori cu Moscova pe piaţa energetică.

  1. [1] LidijaCehulic, Alexey V. Kuznetsov, MitatCelikpala and Gregory Gleason, Energy security in south East Europe, in New Security Challenges Series, Shaping South East Europe’s Security Community for the Twenty-First Century. Trust, Partnership, Integration, (Eds)Sharyl Cross, SavoKentera, R.Craig and Radovan Vukadinovicm Palgrave Macmillan, 2013, p. 115.
  2. [2] Joseph Nye, Viitorul Puterii, Editura Polirom, 2012, p. 82.
  3. [3] Ibidem, p. 87.
  4. [4] European Commission, A European Strategy for Sustainable, Competitive and Secure Energy, Commission Green Paper, March 2006.
  5. [5] Lidija, Kuznetsov, Celikpala and Gleason, Energy security in south East Europe, p. 116.
  6. [6] Valentin Naumescu, Politica Marilor Puteri în Europa Centrală şi de Est, Editura Humanitas, 2019, pp. 151 – 153.
  7. [7] https://www.caleaeuropeana.ro/noua-directiva-europeana-a-gazului-aproape-de-realitate-ambasadorii-tarilor-ue-au-adoptat-acordul-negociat-de-presedintia-romana-a-consiliului-si-care-se-va-aplica-noilor-conducte-inclusiv-nord-str/.
  8. [8] https://www.europarl.europa.eu/news/ro/headlines/economy/20190328STO33742/nord-stream-2-extinderea-normelor-ue-pentru-importul-conductelor-de-gaze.
  9. [9] Tetiana Levoniuk, The Three Seas Initiative: Ukraine’s opportunity for practical European integration, New Europe Center, 2018, p. 4.
  10. [10] Ibidem, p. 6.
  11. [11] Ibidem, p.7.
  12. [12] https://www.anre.ro/ro/gaze-naturale/rapoarte/rapoarte-piata-gaze-naturale.
  13. [13] https://www.zf.ro/companii/energie/retrospectiva-2019-ping-pong-cu-gazele-din-marea-neagra-ce-se-intampla-cu-una-dintre-cele-mai-valoroase-comori-nationale-18680242
  14. [14] https://www.zf.ro/companii/energie/retrospectiva-2019-ping-pong-cu-gazele-din-marea-neagra-ce-se-intampla-cu-una-dintre-cele-mai-valoroase-comori-nationale-18680242
  15. [15] Tetiana Levoniuk, The Three Seas Initiative: Ukraine’s opportunity for practical European integration, New Europe Center, 2018, p. 7.
  16. [16] https://economie.hotnews.ro/stiri-energie-23609883-ludovic-orban-brua-interconecta-turkstream-proiect-rusesc.htm?nomobile=.
  17. [17] https://ec.europa.eu/romania/news/20191211_pactul_ecologic_european_ro.
  18. [18] https://emerging-europe.com/news/ukraine-eyes-joining-the-three-seas-initiative/.

BVBStiri BVB