Update articol:

Bolojan: În perioada următoare vom avea o comunicare privind data de la care va intra în vigoare Visa Waiver

Bolojan: În perioada următoare vom avea o comunicare privind data de la care va intra în vigoare Visa Waiver
 - poza 1

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că în perioada următoare va exista o comunicare comună a celor implicați privind data de la care se va aplica pentru România programul Visa Waiver.

‘Când am ieșit de la Consiliu, venind spre dumneavoastră, m-au informat colegii despre această chestiune. În afară de precizările MAE nu am alte chestiuni de comentat. Cred că, în perioada următoare, cel puțin până la finalul acestei luni, când există acest termen, vom avea o comunicare comună a celor implicați, în așa fel încât să se arate data de la care se va intra practic în vigoare’, a spus Ilie Bolojan, într-o conferință de presă, după ce a participat la reuniunea Consiliului European.

Ministerul Afacerilor Externe a informat joi seara că Ambasada României la Washington se află într-un dialog activ cu autoritățile americane, în contact direct cu Departamentul pentru Securitate Internă (DHS), care este mandatat să implementeze accederea României în programul Visa Waiver.

‘Nu există în acest moment nicio comunicare oficială privind modificarea datei avute în vedere pentru actualizarea sistemului de autorizare a călătoriilor – ESTA. România consideră programul Visa Waiver ca fiind un parteneriat de securitate și avem convingerea că operaționalizarea acestuia va contribui la securitatea frontierelor și la combaterea migrației ilegale’, a precizat MAE.

Presa română a relatat, citând surse de la Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, că intrarea României în programul Visa Waiver este reanalizată. 

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026