Update articol:

Canada va primi 20.000 de refugiaţi afgani

canada Sursa foto: Pixabay

Guvernul canadian a declarat vineri că este pregătit să primească 20.000 de refugiaţi afgani în cadrul unui nou program de imigrare, din cauza ”crizei umanitare emergente în regiune”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Situaţia din Afganistan este sfâşietoare şi Canada nu va sta cu braţele încrucişate”, a declarat ministrul Imigraţiei, Refugiaţilor şi Cetăţeniei, Marco Mendicino, la anunţarea programului.

Prin această decizie, Canada vizează ”persoanele deosebit de vulnerabile”, în special femeile lideri, apărătorii drepturilor omului, minorităţile religioase persecutate, jurnaliştii şi membri ai comunităţii LGBTQI.

Un zbor al Forţelor armate canadiene a aterizat deja la Toronto vineri după-amiază cu ”un grup de cetăţeni afgani” la bord care au ajutat ţara în trecut, a declarat Harjit Sajjan, ministrul Apărării naţionale.

Guvernul Trudeau a indicat că monitorizează ”foarte atent” situaţia cetăţenilor săi din Afganistan, colaborând cu aliaţii săi, dar că nu a fost încă anunţată nicio decizie cu privire la o posibilă închidere a ambasadei canadiene.

Vineri, mai multe ţări precum Spania, Danemarca, Norvegia şi Olanda au anunţat retragerea personalului din ambasadele lor în Afganistan. 

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026