Update articol:

Cancelarul german îndeamnă Coreea de Nord să înceteze testele nucleare şi balistice, într-o vizită în zona demilitarizată

Olaf Scholz Olaf Scholz . Sursa foto: twitter.com/olafscholz

Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la Coreea de Nord să pună capăt testelor nucleare şi balistice, în cursul unei vizite în zona demilitarizată dintre cele două Corei, relatează dpa, potrivit Agerpres.

“Aceste teste balistice trebuie să înceteze. Încercarea de a creşte puterea nucleară trebuie să înceteze. Este o ameninţare la adresa păcii şi securităţii în regiune”, a subliniat cancelarul german.

Tensiunile în regiune au crescut semnificativ după preluarea puterii de către Kim Jong Un la Phenian, la sfârşitul lui 2011, mai ales din cauza testelor de rachetă şi programului de arme nucleare ale Phenianului, aminteşte dpa.

În vizita sa în zona demilitarizată, Olaf Scholz a evocat o “situaţie periculoasă neschimbată” şi a notat că Germania este “extrem de norocoasă” pentru că s-a reunificat.

Cancelarul german a vizitat (Demilitarized Zone – DMZ) împreună cu soţia sa Britta Ernst, intrând cu acest prilej în barăcile în care a fost negociat armistiţiul încheiat în iulie 1953, după cei trei ani de război intercoreean. Într-una din aceste barăci albastre, aflate exact pe linia frontierei, Olaf Scholz a intrat pentru câteva minute pe teritoriul Coreei de Nord, menţionează dpa.

Vizita cancelarului german în Coreea de Sud, prima a unui lider german în 30 de ani, continuă la Seul, unde acesta se va întâlni cu preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol.

Relaţiile economice sunt considerate elementul central al vizitei lui Scholz, care încearcă să extindă spectrul acestora, dominate în prezent de China, către alte ţări asiatice.

Coreea de Sud este a patra economie a Asiei, după China, Japonia şi India.

BVB | Știri BVB

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (17/03/2025)

Erata tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (17/03/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 10.03.2025 - 14.03.2025

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (17/03/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 10.03.-14.03.2025