Hidrogenul are potențialul de a relansa sau chiar de a inventa sectoare economice cu mare potențial și ar trebui să fie utilizat și ca o șansă de relansare tehnologică, a declarat Cătălin STANCU, Associated Senior Expert Horváth, la Forumul Energiei.

Acesta a spus: “Ne așteaptă o tranziție pe care trebuie să o facem, măcar pentru faptul că suntem în Europa – avem niște obligații pe trebuie să le respectăm. Această tranziție vine cu foarte multe șanse și cu extraordinar de mulți bani. Problema pe care în general o aveam, când vorbeam de sistem energetic, și anume lipsa banilor, de fapt nu mai e o problemă.

Multe lucruri noi au apărut o dată cu planul Fit for 55 și trebuie să ne ocupăm de niște probleme pe care, până acum, Uniunea Europeană și evident și România, le-a amânat. Dincolo de problema generală pe care o reprezentau emisiile de carbon în industria energetică și care a fost cumva centrală dezvoltării strategiilor europene în ultimii 10 ani, problemă care a intrat clar pe un făgaș de rezolvare și nici nu mai are foarte mult potențial, mai există cel puțin două sectoare noi care se adaugă la lista de probleme de rezolvat, și anume consumul energetic pentru clădiri și transporturile.

Acum aproape trei ani a avut loc o licitație pentru Strategia de Hidrogen la nivelul Comisiei, la DG Reform. Horvath împreună cu PricewaterhouseCoopers, colegii cu care am muncit în ultimii doi ani, au câștigat licitația pentru întocmirea documentului și de atunci a început povestea Strategiei de Hidrogen. În ultimul mai bine de un an de zile, tema centrală a fost exact partea de discuții și de a decide ce e bine să avem și să nu avem în Strategie și până când.

Obiectivele sunt cumva standard, ele sunt parte sau chiar pe toate le regăsiți în strategiile care merită citite din lume, începând cu cea a Statelor Unite, Coreea, Japonia, și China, state foarte avansate în logica dezvoltării hidrogenului.

Obiectivul central al Strategiei este reducerea emisiilor de carbon. Toată lumea este de acord că sunt arii industriale în care cel mai bun candidat – cel puțin cu tehnologiile pe care le cunoaștem la momentul acesta – este hidrogenul,  cu o întreagă paletă de soluții. Au fost inventariate mai mult de 50 de moduri de utilizare business-case-uri ale hidrogenului în diversele industrii. Evident că, alături de obiectivul decarbonizării, creșterea economică și dezvoltarea tehnologică, hidrogenul și Strategia ar trebui să reprezinte o mare șansă pentru România. Hidrogenul are potențialul de a relansa sau chiar de a inventa sectoare economice cu mare potențial și ar trebui să fie utilizat și ca o șansă de relansare tehnologică”.

Strategia României pentru Hidrogen se concentrează pe 4 obiective: decarbonizarea sectoarelor cu emisii greu de atenuat, cresterea economica,cercetare și inovare și soluții Power-to-X

1.Utilizarea hidrogenului cu prioritate în sectoarele cu cel mai mare impact asupra reducerii amprentei de CO2:

▪ Stimularea producției și consumului de hidrogen curat în industrie și transport

▪ Crearea unui mediu favorabil pentru investiții și tehnologii diverse pentru hidrogen curat

▪ Dezvoltarea infrastructurii pentru hidrogen curat și pentru utilizarea hidrogenului curat în transport

* Proiecte (pilot ) de tip P2X

2.Creșterea economică prin dezvoltarea sectoarelor greu de atenuat și creșterea competitivității acestora

▪ Dezvoltarea văilor de hidrogen pentru a conecta potențialul de producție la nodurile industriale și de transport
▪ Încurajarea cooperării internaționale pentru a crea noi lanțuri valorice inovatoare pentru oțel verde, materiale plastice verzi etc.

3.Dezvoltarea tehnologică și inovarea pentru a mobiliza utilizarea hidrogenului pe termen lung şi atrage capital românesc

▪ Sprijinirea cercetării și inovației de la proiecte pilot de laborator până la faza industrială
▪ Dezvoltarea cercetării și inovațiilor existente, concentrate pe tehnologii de hidrogen curat,pentru a sprijini în continuare transferul de tehnologie  și promovarea sectoarelor strategice

4.Utilizarea hidrogenului și a soluțiilor Power-to-X pentru a integra cu succes sursele regenerabile și realizarea cuplării sectoriale

▪ Sprijinirea stocării pe termen lung a aplicatiilor hidrogenului pentru a integra capacități semnificative de energie regenerabilă și pentru a echilibra sistemul energetic românesc (la nivel sezonier)

Potrivit domnului Stancu, logica soluțiilor Power to X este să utilizezi excesul de energie regenerabilă atunci când îl ai, de exemplu când sunt prețuri negative  vara, și, în loc să opresti producția, să o stochezi și hidrogenul este probabil singura soluție cu potențial de stocare pe termen lung, pentru că aici vorbim de stocare pe termen de luni de zile: “Vorbim de stocarea din producție în exces vara și întoarcerea energiei iarna în sistem la vârful de consum. Există  deja proiecte de nivel GW în special în statele asiatice, Japonia și Coreea, este o tehnologie la care se uită toate statele care își propun să facă o producție semnificativă de hidrogen, sunt state care deja o transformă în prioritate strategică.  De aceea cred că e un subiect care ar merita cumva dezbătut mai pe larg și în România”.

România este unul dintre consumatorii relativ mari de hidrogen, suntem undeva pe locul 10 in EU, industria consumă istoric undeva la un nivel de 200.000 de tone de hidrogen, marea lui majoritate produs din gaz metan prin tehnologie de SMR, adică pentru fiecare tonă de hidrogen emitem 10 tone de CO2 în atmosferă.

Strategia Națională de Hidrogen consideră H2 verde ca o cheie pentru decarbonizare în mai multe sectoare: 

• Consumul industrial, unde hidrogenul gri – utilizat în prezent în industrie – este înlocuit cu hidrogen regenerabil
• Consumul din industria siderurgică, unde aplicații industriale noi
  de hidrogen regenerabil sunt folosite pentru a produce oțel verde
• Consum în sectorul transporturilor: transport rutier de
  mărfuri cu tonaj greu și mediu, vagoane de pasageri, transport feroviar,
  transportul public de pasageri și sectorul de transport maritim, precum și transporturile din  domeniul aviației, ca o completare la nivelul activităţii aeroportuare.

Cătălin Stancu a spus: “În  România, emisiile din sectorul transporturilor au explodat, pentru că ponderea în total transporturi în România a transportului rutier a explodat. În ultimii 10 ani media de creștere a emisiilor din transporturi – din păcate și la nivelul Europei se înregistrează creșteri ale emisiilor în transportul rutier, este undeva de până în patru procente – dar în România a crescut cu 50%, de la aproximativ 30% în total emisii transporturi ponderea acum 10 ani, la aproape 46% în anul 2023. Este sectorul care are cel mai agresiv trend de creștere de emisii în ceea ce ne privește”.

Implementarea proiectelor de hidrogen va avea o contribuție semnificativă pentru atingerea țintei de decarbonizare a României în 2030. Cererea de H2 verde în România este estimată la 153 de mii de tone 2030, reducerea emisiilor de carbon cu 2 milioane de tone de CO2

Potrivit lui Cătălin Stancu, cererea de hidrogen verde este estimată la aproximativ 150.000 de tone, relativ apropiată de consumul tradițional al industriei, dar complet diferită ca și alocări – industria existentă va avea nevoie de circa 60.000 de tone, pe când industriile noi, oțelul de exemplu, va avea nevoie de 23-24000 de tone, iar   grosul ar trebui să fie reprezentat de cererea din transporturi-aproximativ 75.000 de tone

Pe de altă parte, Strategia de Hidrogen prevede reducerea emisiilor de carbon cu 2 milioane de tone de CO2.

Cătălin Stancu a explicat: “În 2021, România era la nivel de emisii nete undeva în jur de 80 de milioane de tone Co2 echivalent, net, și  ar trebui să ajungem în 2030 la 50 de milioane de tone. Istoria frumoasă în care ne-am rezolvat emisiile pentru că s-au închis natural industriile nu se mai repetă, adică de data asta chiar va trebui să facem ceva ca să reducem 30 de milioane de tone la un nivel de 80 de milioane de tone și tot efortul pe care îl reprezintă hidrogenul e undeva sub 7%, două milioane de tone din cele 30 de milioane. Cam aceasta este perspectiva. Pe cifrele acestea ar trebui să avem circa 2000 de MW de electroliză dedicate productiei de hidrogen.

În această fază a Strategiei, vorbim doar de hidrogen verde, deși în ultima vreme, la nivel european, subiectul hidrogen albastru (gaz natural cu captare) și subiectul hidrogen roz (nuclear) sunt extrem de dezbătute. La momentul elaborării Strategiei, decizia a fost să vorbim doar de hidrogen verde( produs din regenerabile). În condițiile de capacity factor din România, adică grad de utilizare pe care îl pot da regenerabilele, ajungem undeva la aproximativ 4 GW de RES, dar trebuie ținut cont că ei sunt dedicați hidrogenului și se vor adăuga celor 12-14 GW pe care ar trebui să-i facem conform PNIESC. Adică România, Transelectrica, distribuitorii ar trebui să fie în stare să acomodeze în rețelele lor 18 GW. România, cu totul în funcțiune acum, are aproximativ12 GW și creșterea aceasta va fi una dintre marile provocări și unul dintre motivele pentru care eu cred că și celelalte alternative de producție de hidrogen au multe alte avantaje și ar trebui să fi reluate ca subiect de discuție”.

Potrivit Strategiei, jumătate din viitorul necesar de hidrogen se duce în zona transporturilor.

Directiva RED 3, agreată, dar încă  neaprobată, defineste că ar trebui să avem 5,5% din total consum transporturi în 2030 venind din surse verzi. În principiu, acest lucru înseamnă fie combustibili verzi, adică din surse în principiu agricole, fie derivați ai hidrogenului sau chiar hidrogen. Soluția de compromis a fost să mergem pe 1,4% consum de hidrogen direct la utilizatorul final. Acesta este modul de urmărire în Directivă a consumului și am agreat suplimentar 1% pentru procesul de rafinare care oricum la rândul lui este emițător de noxe dacă păstrezi actualele tehnologii. Să zicem că ne ducem undeva în total la 2,5, restul urmând să fie acoperit din biocombustibili.

Când am dezvoltat Strategia, erau speranțe mai mari că așa ceva e posibil, dar sincer după ultima experiență a celei mai mari fabrici de biodiesel care nu a reușit să scoată niciun gram, mă întreb cum o să facem 250.000 de tone până în 2030. Probabil că va trebui să importăm o parte, sper că nu cea mai mare parte. Va trebui cumva să încercăm să ajungem la țintele din Strategie, respectiv la cele aproape 75000 de tone de hidrogen.

E clar că în transporturi sunt targhetate toate sectoarele, dar centrul discuției este dat de transportul greu, rutier, pe distanțe medii și mari, capacități mari. Toată lumea de acord acum că soluția cu electric pare un pic cam înaintea vremii, deci nu avem altă soluție. Va trebui cumva să mergem către zona aceasta asta, de altfel sunt și ținte foarte clare în RED 3, câte stații și unde trebuie amplasate, aici mă refer la hidrogenul verde, probabil că asta va fi cea mai grea de atins țintă din Strategie”.

Cele mai multe dintre componentele principale ale costului hidrogenului arată scăderea costurilor în următorul deceniu

Costul mediu al hidrogenului verde (Levelised Cost of Green Hydrogen – LCOH) se estimează că va varia între 3,3-3,8 EUR/kg în 2030, o scădere cu30% față de 2022.

Analiza ia în considerare 3.527 de ore de capacitate de funcționare a electrolizatorului utilizând energie electrică produsă de propriile capacități eoliene/solare și energie hidroelectrică suplimentară furnizată prin PPA-uri la LCOE, plus costul de transport.

CAPEX pentru electrolizor este de așteptat să scadă cu 33-36% în perioada 2022-2030, datorită atât progresului tehnologic al majorității componentelor sale, cât și economiilor de scară.

OPEX (calculat ca procent din CAPEX) va scădea de la 4% în 2022 la 3% în 2030 datorită economiilor de scară, eficienței operaționale îmbunătățite, maturizării curbelor de învățare și nivelurilor de pregătire a resurselor umane.

Costul mediu al energiei electrice (LCOE)  este de așteptat să scadă până în 2030, datorită îmbunătățirii semnificative a CAPEX aferente capacităților instalate de SRE (în special offshore, eolian și solar).

Costul apei va rămâne o componentă relativ mică în modelul LCOH.

Cinci zone cu potențial de a deveni văi de hidrogen

Au fost identificate următoarele cinci zone pentru susținerea ecosistemelor cerute de văile de hidrogen:

București – Ploiești – Târgoviște – Pitești
Constanța – Medgidia – Călărași –Slobozia
3. Cluj – Târgu Mureș – Sighișoara – Sibiu –Sebeș
4. Galați – Brăila – Tulcea
5. Craiova – Slatina – Târgu Jiu

Criteriile luate în considerare au fost legate de nivelul cererii combinate cu potențialul de producer la fața locului (parțial), astfel încât să minimizăm costurile.