Update articol:

CEC Bank contractează 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru finanțarea companiilor

CEC Bank a încheiat un nou acord de finanțare, în valoare de 50 milioane de euro, cu Banca Europeană de Investiții (BEI), prin schemele de finanțare dedicate pentru economiile afectate de COVID-19. Sumele pot fi puse deja la dispoziția clienților băncii.

”Prin acest nou acord de finanțare, continuăm buna colaborare pe care o avem cu BEI încă din anul 2013 și ne diversificăm resursele disponibile pentru finanțarea economiei, în special pentru IMM-uri și companii cu capitalizare medie. Finanțarea pusă la dispoziție de BEI contribuie la îmbunătățirea accesului companiilor la credite și ne permite să susținem proiecte de investiții care contribuie la modernizarea și diversificarea activității economice și la menținerea și/sau crearea de noi locuri de muncă”, a declarat Bogdan Neacșu, Președinte, Director General CEC Bank.

Acesta este un nou tip de finanțare dezvoltat de BEI în contextul pandemiei COVID-19, pentru a sprijini revenirea sectorului IMM, iar CEC Bank este prima bancă din România care a accesat finanțările dezvoltate de BEI ca răspuns la COVID-19.

Colaborarea dintre CEC Bank și BEI a început în 2013, iar acesta este cel de-al treilea acord de finanțare semnat de cele două parți. Precedentele acorduri au fost semnate în 2013, respectiv 2014 și au avut o valoare cumulată de 145 milioane euro.

Prin sursele atrase de la BEI până în prezent, CEC Bank a oferit finanțări în valoare de circa 1 miliard de lei, pentru peste 1.500 de companii, iar prin noul acord de finanțare CEC Bank poate oferi credite pe termen mediu (până la 5 ani), cu un nivel al dobânzii redus cu minimum 0,25% față de dobânda standard.

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și active de peste 36 miliarde lei, la sfârșitul primului semestru din 2020.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească, care oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking , inclusiv posibilitatea deschiderii online de conturi, prin fluxul CEC_IN.

Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, este unicul acționar al CEC Bank, iar în luna noiembrie 2019, în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost majorat cu 940 milioane lei.

 

 

BVBStiri BVB

ROMCARBON SA (ROCE) (23/11/2020)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (23/11/2020)

Contract de imprumut cu Gocab Software

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (23/11/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 16 - 20.11.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (23/11/2020)

Litigiu dosar nr. 7784/63/2020

AAGES S.A. (AAG) (23/11/2020)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 16-20 noiembrie 2020