Update articol:

Chiriţoiu: Pe termen scurt, cartoful cel mai fierbinte pe care trebuie să îl gestionăm este situaţia CFR Marfă

Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei

Cartoful cel mai fierbinte pe care autorităţile din domeniul feroviar trebuie să îl gestioneze pe termen scurt este situaţia CFR Marfă, iar compania şi Ministerul Transporturilor au probabil câteva luni să găsească soluţii, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la Zilele Feroviare.

„Pe termen scurt, cartoful cel mai fierbinte pe care trebuie să îl gestionăm este situaţia CFR Marfă. Ştim cu toţii că undeva la sfârşitul acestui an vom avea decizia Comisiei Europene care, pe lângă datoriile pe care le are CFR Marfă, va mai adăuga câteva sute de milioane de euro. Avem probabil câteva luni ca să gândim – în primul rând CFR Marfă şi Ministerul Transporturilor, care e acţionarul CFR Marfă – să găsim soluţii cum vedem evoluţia companiei şi activelor companiei în viitor”, a spus Chiriţoiu.

În acest sens, el a amintit că autoritatea de concurenţă a propus ca o parte dintre active să fie preluate de CFR SA şi în felul acesta să se reducă volumul datoriilor pe care le are CFR Marfă.

„Ştim cum se va sfârşi investigaţia Comisiei Europene legată de CFR Marfă, dar nu ştim încă suma pe care va trebui să o returneze statului compania, în condiţiile în care Ministerul Transporturilor susţine că societatea are şi nişte obligaţii legate de securitate naţională, care este normal să fie compensate, a declarat recent, pentru AGERPRES, preşedintele autorităţii de concurenţă

El consideră că până la sfârşitul acestui an se va primi o decizie în acest caz.

De asemenea, Chiriţoiu a susţinut că CFR Marfă va trebui să treacă printr-un proces de restructurare, deoarece că nu va putea să mai funcţioneze ca până acum.

Comisia Europeană a lansat, la jumătatea lunii decembrie 2017, o investigaţie aprofundată pentru a determina dacă stingerea de către statul român a datoriilor operatorului de transport feroviar de marfă CFR Marfă şi necolectarea datoriilor companiei i-au conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat.

Consiliul Concurenţei a recomandat preluarea terminalelor de mărfuri care aparţin CFR Marfă de către CFR SA (Infrastructură), ceea ce va conduce la îmbunătăţirea serviciilor oferite operatorilor feroviari în cadrul acestor facilităţi esenţiale şi, în acelaşi timp, va ajuta CFR Marfă să îşi reducă datoriile pe care le are faţă de administratorul infrastructurii, potrivit unui comunicat al instituţiei de concurenţă.

Această recomandare vine în urma studiului realizat de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar (CNSDF), din cadrul Consiliului Concurenţei, care a sintetizat principalele aspecte ce caracterizează infrastructura de transport feroviar şi a elaborat o serie de propuneri şi recomandări.

La sfârşitul anului 2018, CFR SA avea de încasat 1,37 miliarde lei de la operatorii de transport feroviar, din care cea mai mare parte reprezintă datorii ale CFR Marfă.

Axinia (CFR SA ): Am făcut notificări către CFR Călători şi CFR Marfă pentru datorii; îi voi executa silit

 

Sectorul feroviar este cel mai puţin reformat, cel mai rămas în urmă din economia românească, cel mai puţin schimbat de la comunism încoace, a mai spus preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, participanţilor la Zilele Feroviare.

„Senzaţia mea este că zona de care vă ocupaţi dumneavoastră este cea mai puţin reformată, cea mai rămasă în urmă din economia românească, cea mai puţin schimbată de la comunism încoace şi aveţi şi neşansa – sau poate merg mână în mână – să nu aveţi un sprijin foarte bun în administraţie dintr-un amestec de factori. Poate fi o problemă de expertiză, dar părerea mea este că e mai puţin o problemă de expertiză, că sunt mulţi oameni cu expertiză tehnică în administraţie, şi mai mult o problemă de captură a administraţiei de diferitele interese din piaţă şi societate”, a afirmat Chiriţoiu.

El a atras atenţia asupra faptului că, dacă nu se va investi în infrastructura feroviară, dacă nu se va creşte viteza de circulaţie a trenurilor, calea ferată românească nu va putea atrage nici transport de marfă şi nici de călători.

„Singura parte bună pe care o văd este că suntem forţaţi să facem nişte schimbări, nu cred că lucrurile pot să rămână aşa, în primul rând datorită schimbărilor de reguli care ne vin dinspre Uniunea Europeană. Cele mai importante sunt cele financiare, sunt investiţii care se fac în infrastructură şi dacă nu creştem viteza de circulaţie a trenurilor evident că nu vom putea atrage nici marfă şi nici călători pe calea ferată. Cerere există, operatorii mari economici se plâng de faptul că nu pot folosi calea ferată. Am fost de curând la Renault, cel mai mare exportator al ţării, are nevoie de o capacitate mai bună pe calea ferată pentru a scoate producţia spre export. Banii sunt esenţiali pentru investiţii ca să creştem viteza. Banii singuri nu sunt suficienţi. E nevoie şi de schimbări de reguli care să crească transparenţa şi să aducă mai multă competiţie în sistem. Pe partea de reguli, cred că acolo poate fi contribuţia noastră, ajutorul pe care îl putem da sectorului”, a subliniat şeful autorităţii de concurenţă.