Update articol:

Ciolacu, despre un eventual candidat la Preşedinţie: Îl vom stabili prin alegeri interne, va fi competiţie deschisă

ciolacu Sursa foto: Facebook.com

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că următorul candidat la Preşedinţia României va fi stabilit în urma unor alegeri interne în partid şi va exista o competiţie deschisă pentru toţi social-democraţii, însă şi posibilitatea de a candida “un apropiat al PSD, dar care în acest moment nu este actor în prima scenă a partidului”.

Ciolacu a precizat, joi seară, într-o emisiune la Antena 3, că pentru PSD nu este o prioritate desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale.

“În primul rând, nu este o prioritate, iar eu, ca preşedinte al partidului, am anunţat că s-a terminat cutuma prin care preşedintele partidului era de drept candidatul la prezidenţiale. Ne-am uitat puţin în trecut şi am văzut că acest lucru nu a funcţionat, nu a fost cea mai bună alegere şi cea mai bună abordare. Mai mult, am anunţat pe toţi colegii mei că vom face o modificare la statutul partidului, vom face alegeri preliminare în interior, în fiecare filială judeţeană a partidului şi vom alege pe alte baze, în altă logică şi pe alte principii candidatul Partidului Social Democrat la alegerile prezidenţiale. Este o competiţie pentru toţi colegii care doresc să acceadă la a fi candidat din partea PSD. Mai mult, am lăsat o uşă deschisă şi eventualităţii să aducem un candidat apropiat PSD, dar care în acest moment nu este actor în prima scenă a partidului”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Liderul PSD susţine că în partid a fost primită bine această propunere.

“Colegii au fost de acord cu propunerea mea. Vom vedea în următoarea perioadă cum, când vom declanşa aceste alegeri preliminare. Dar prioritatea principală nu este aceasta”, a mai spus Ciolacu.

BVBStiri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/09/2021)

Raport curent conform art. 234 litera i) din Regulamentul ASF nr. 5/2018

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (21/09/2021)

Convocare AGOA 27 (28) octombrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (21/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (21/09/2021)

Numire administrator provizoriu