Update articol:

Ciolacu: Viitorul candidat PSD la prezidenţiale va fi ales de fiecare organizaţie; aş accepta şi oameni din afara partidului

Marcel Ciolacu Sursa foto: Facebook

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că viitorul candidat al social-democraţilor la alegerile prezidenţiale va fi ales de filiale şi că ar accepta şi o persoană din afara partidului pentru această poziţie.

“La nivelul PSD şi al preşedintelui PSD, nu au început aceste discuţii (despre candidatul partidului la alegerile prezidenţiale – n.r.). Singura discuţie pe care am avut-o foarte clar – viitorul candidat al PSD va fi ales de către fiecare organizaţie, de fiecare consilier comunal, municipal, viceprimar, primar, în conferinţe de alegeri în întreaga ţară. Schimbăm cu totul sistemul de desemnare a candidatului pentru funcţia de preşedinte al României”, a precizat Ciolacu, la sediul central al PSD, potrivit Agerpres.

El a adăugat că există deja “un colectiv de lucru” pentru modificarea Statutului partidului, care se ocupă de aceste modificări.

“Din punctul meu de vedere aş accepta şi oameni din afara partidului, ca să fie o competiţie cât mai deschisă”, a afirmat acesta.

Marcel Ciolacu a menţionat că PSD va face un congres ordinar în care să fie decise şi modificările la statut.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (01/09/2026)

Data la care renuntarea la mandat a DG produce efect si asigurare provizorat

LION CAPITAL S.A. (LION) (01/09/2026)

Renuntare Mandat Administrator

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (01/09/2026)

Link acces Teleconferinta analisti si investitori din data 02.09.2026

BITTNET SYSTEMS- Ob. 2027 (BNET27A) (01/09/2026)

Link acces Teleconferinta analisti si investitori din data 02.09.2026

BITTNET SYSTEMS (BNET28) (01/09/2026)

Link acces Teleconferinta analisti si investitori din data 02.09.2026